Reguli dure in toata Europa pentru nevaccinati

Masuri dure in toata Europa pentru nevaccinati. Pe fondul cresterii accelerate a cazurilor de COVID-19, Austria va intra in lockdown de luni, 22 noiembrie, a transmis cancelarul Alexander Schallenberg. De asemenea, cancelarul austriac spune ca va initia un act legislativ prin care vaccinarea anti-Covid sa devina obligatorie din februarie, potrivit kurier.at.

Masuri si restrictii dure fata de nevaccinati vor fi instituite in mai multe tari europene.

In Austria, lockdown-ul va fi instituit initial pentru o perioada de 20 de zile, insa scolile vor ramane deschise. De asemenea, va fi recomandata administrarea dozei 3 de vaccin pentru toti cetatenii.

Cele mai afectate landuri austriece de epidemia de COVID-19, Salzburg si Austria Superioara au anuntat joi ca vor sa impuna un lockdown pentru intreaga populatie, nu doar pentru cei nevaccinati. Guvernatorii celor doua provincii au facut presiuni asupra guvernului federal sa ia aceasta decizie la nivelul intregii tari, in contextul unui nou record de infectari cu coronavirus.

Un lockdown pentru persoanele nevaccinate este deja in vigoare de luni in toata tara, iar posibile masuri suplimentare la nivel national ar putea fi decise vineri intr-o discutie intre guvernul federal si autoritatile landurilor.

Si alte tari europene au anuntat ca vor sa inaspreasca restrictiile pentru nevaccinati.

Grecia introduce masuri severe pentru persoanele nevaccinate

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anuntat o serie de masuri pentru cei nevaccinati, printre care interdictia de a intra, cu incepere de luni, in spatii inchise, cu exceptia localurilor pentru luat masa, noteaza AFP.

“Cu incepere de luni (22 noiembrie), persoanele nevaccinate nu vor avea voie sa intre in spatii inchise, cu exceptia localurilor pentru luat masa”, a declarat Kyriakos Mitsotakis intr-un discurs adresat natiunii, indemnandu-si concetatenii sa se vaccineze.

Pana in prezent, persoanele nevaccinate puteau intra in spatii inchise pe baza unui test negativ.

Citeste si articolul :   Directorul unei institutii din Suceava, surprins rugandu-se in genunchi pentru a opri epidemia: „Eu chiar cred ca doar Dumnezeu poate sa ne scape”

“Este o actiune iminenta pentru protectia” populatiei, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizand ca “noua din zece persoane” intubate in prezent in spitalele din tara nu s-au vaccinat.

Cu o rata de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia (10,7 milioane de locuitori) nu se afla la nivelul altor tari europene, a amintit premierul elen.

Aproximativ 575.000 de locuitori cu varsta peste 60 de ani nu sunt vaccinati, a mentionat el.

“A treia doza de vaccin este decisiva” mai ales pentru persoanele in varsta, a spus Kyriakos Mitsotakis, subliniind ca certificatul de vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani nu va mai fi valabil la sapte luni de la ultima doza de vaccin.

Avand in vedere reticenta puternicei Biserici Ortodoxe Grece de a respecta masurile pentru tinerea sub control a pandemiei, premierul a indicat ca persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra in biserici fara a avea un test negativ.

Purtarea mastii este in continuare obligatorie pentru toata lumea in spatii inchise si in zonele pentru adunari in aer liber.

Italia ar putea inaspri restrictiile pentru persoanele nevaccinate si controalele la frontiere

Italia ar putea inaspri restrictiile pentru persoanele nevaccinate si controalele la frontiere, in conditiile in care numarul de contaminari cu noul coronavirus este in crestere in aceasta tara, informeaza joi dpa.

In special politicieni regionali ii cer guvernului de la Roma sa impuna restrictii pentru persoanele care refuza sa se vaccineze, pentru a evita o carantina de anvergura iarna aceasta.

“Cei 90% dintre italieni nu trebuie sa fie trasi inapoi de ceilalti 10% care nu inteleg importanta vaccinarii si vor sa-si impuna regulile lor majoritatii”, a scris joi, pe Twitter, presedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti.

Toti a indemnat la organizarea unei intalniri intre autoritatile regionale si premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a discuta despre viitoarele masuri, inaintea unui al patrulea val de COVID-19, asemenea celor din alte tari europene.

Citeste si articolul :   Medicul Radu Zamfir trece prin momente grele. Tatal sau a fost internat la ATI

Colegul sau Attilo Fontana din regiunea Lombardia doreste de asemenea masuri mai stricte la adresa persoanelor nevaccinate.

Italia foloseste un sistem pe culori pentru a decide ce restrictii anti-COVID-19 se impun. In prezent, toate regiunile din Italia sunt pe “alb”, cel mai scazut nivel in acest sistem.

Chiar daca rata de contaminare este in crestere, altele sunt criteriile care sunt luate in considerare atunci cand este majorat nivelul – galben fiind urmatorul – cum ar fi capacitatea de ocupare a paturilor din spitale.

Tinand cont de aceasta, Italia este vazuta de experti ca avand situatia sub control.

Cu toate acestea, controalele la frontierele Italiei cu tari grav afectate de COVID-19, precum Austria, ar trebui intarite, au cerut social-democratii italieni intr-o scrisoare adresata lui Draghi, potrivit agentiei de presa ANSA.

Persoanele ce vor intra in Italia, inclusiv turistii, vor trebui sa prezinte asa-zisul Pasaport Verde, pentru a demonstra ca sunt vaccinate, ca au trecut prin boala sau sa prezinte un test negativ.

Germania va impune vaccinarea in spitale si camine de batrani

Germania intentioneaza ca vaccinarea impotriva COVID-19 sa devina obligatorie pentru personalul din spitale si caminele de batrani, in incercarea de a opri o revenire a epidemiei in tara, au anuntat joi guvernul si autoritatile din landuri, dupa o reuniune de urgenta, relateaza AFP.

”Trebuie sa protejam cele mai vulnerabile grupuri”, au indicat ei intr-o declaratie comuna, adaugand ca ”este necesar ca personalul” din spitale, centre de ingrijire sau camine de batrani ”sa fie vaccinat obligatoriu impotriva coronavirusului”.

Guvernul cancelarului Angela Merkel a refuzat pana acum sa ia in considerare vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale, noteaza AFP, citata de Agerpres.

Citeste si articolul :   Data de la care poti merge in Italia fara restrictii

Slovacia impune restrictii persoanelor nevaccinate, urmand exemplul Austriei

Slovacia va impune de luni restrictii de mobilitate persoanelor nevaccinate impotriva SARS-CoV-2, care nu vor mai putea intra in restaurante, magazine care comercializeaza bunuri neesentiale si centre comerciale sau asista la evenimente sportive – urmand modelul Austriei, relateaza EFE.

Tara central-europeana, cu o populatie de 5,5 milioane de locuitori, a inregistrat un numar record de contagieri in ultimele zile, cu peste 8.000 de cazuri raportate marti, iar medicii au avertizat ca au ramas putine paturi disponibile la terapie intensiva.

Slovacia are a treia rata de vaccinare cea mai scazuta din Uniunea Europeana, cu 45 % din populatie vaccinata cu schema completa, iar multe spitale din tara se afla la limita capacitatii ca urmare a noului val al pandemiei de COVID-19.

In urma noilor restrictii, doar persoanele care au fost vaccinate sau care au trecut prin boala in ultimele sase luni vor putea participa la activitati de agrement, asista evenimente publice si intra in baruri si restaurante.

“Ca prim-ministru, am responsabilitati si nu vreau sa ma joc cu vietile cetatenilor”, a declarat joi seful guvernului, Eduard Heger, la anuntarea noilor masuri intr-o interventie televizata.

Restrictiile, care vor intra in vigoare din 22 noiembrie timp de trei saptamani, urmeaza modelul impus lunea aceasta in tara vecina, Austria.

In Austria, persoanele nevaccinate nu pot iesi din casa decat pentru a merge la munca, a ajuta persoanele in varsta sau a face cumparaturi de prima necesitate.