Dr. Cristian Apetrei, profesor roman de boli infectioase si microbiologie in Divizia de boli infectioase a Departamentului de Medicina la University of Pittsburgh, SUA, a postat un mesaj dur pe pagina sa de Facebook.
“CUM SE DA EFICIENT UN CAP IN GURA CAMPANIEI DE VACCINARE
Mi se reproseaza de multe ori ca scriu lung. Ce sa fac? Sunt notiuni aride, complicate si care se invata in suficient de mult timp si cu mult efort. Uneori, deloc. Cu consecinte. Si am sa reiterez cu tarie: O fi facand o imagine cat 1000 de cuvinte, dar scoala serioasa nu se face cu carti de colorat. Iar daca aveti ghinionul ca profesorul de virologie sa fie un logoreic, asa ca mine, asta e.
Astazi am sa fac totusi o exceptie de la regula textelor lungi si am sa va dau o imagine care face nu cat 1000 de cuvinte, ci cat 60,000 de doze de vaccin pe zi sau cat 50,000 de decese.
S-a vorbit in continuu de la inceputul pandemiei ca nu li s-a dat ocazia specialistilor sa discute si sa explice. Ca nu au fost implicati in decizii. Din acest motiv, la alegeri, cand am auzit ca doi mari specialisti intra in politica, m-am bucurat.
Publicitate
“Iata ocazia sa-si faca glasurile auzite.” Cand am vazut ca isi fac glasurile auzite Sosoaca si Lasca, m-am gadit ca totusi cei doi experti lucreaza in liniste. Si de lucrat au lucrat. Va prezint si graficul cu rezultatul imediat al muncii lor. Doua interventii! Doua! Amandoi in doua camera diferite! Cu impactul pe care il vedeti. PSD, prin vocile lor avizate a dat o stanga activiatii guvernului, iar campania de vaccinare a luat un cap in gura. Un cap avizat. Adica doua.
Domnului Senator Adrian Streinu Cercel as dori sa-i raspund: “Da. Unora dintre noi, se pare ca le-a luat Dumnezeu mintile si nu mai pot sa judece corect. Asa e.”
Ma opresc, nu inainte de a-i explica domnului Profesor Rafila ca, din moment ce statul (nu Guvernul, STATUL!) a asigurat in mod gratuit cetatenilor sai o modalitate sigura de control al pandemiei, daca cineva s-a hotarat s-o refuze, e treaba lui. Nu este normal ca mama mea, sora mea, nepotul meu si restul rudelor mele, ale tale, ale sale si ale altora care si-au facut datoria cetateneasca si s-au vaccinat, sa trebuiasca sa plateasca pentru testare. Si asa platesc pentru atitudinea descreierata a antivaxxerilor cu drepturile si libertatile lor, pentru ca nu se mai termina odata cu dementa asta. Platesc cu sanatatea copiilor lor care nu se pot vaccina. A parintilor lor care mor degeaba.
S-au platit vaccinuri, nu? Atunci de ce trebuie sa platim ATI, medicamente, teste si tot tacamul? Pai cu banii aruncati cu gratie si forta dacica pe fereastra din cauza asta se puteau face doua autostrazi, nus’cate spitale, scoli, gradinite, crese, ba chiar si catedrale. Nu?
Discriminare fata de personalul medical nevaccinat? Care discriminare? Poate va referiti la discriminarea negativa fata de oamenii care au trebuit sa invete de s-au spetit ca sa-si ia o diploma, in timp ce altii au trecut cum a dat Dumnezeu si au ajuns acum sa-si exhibe incompetenta crasa in toate felurile (si mai ales debitand toate bouteniile imaginabile cu privire la vaccin)? Ma iertati, personalul medical care nu se vaccineaza trebuie sa suporte macar costurile testarii.
Asa se face peste tot in lume, si asa e corect. Tehniciana mea veterinara care a optat sa nu se vaccineze pentru ca alapta (in definitiv, un motiv rezonabil) isi plateste saptamanal testarea si abia asteapta intarcarea ca sa se vaccineze. Dumneavoastra domnilor profesori, si experti, ar trebui sa stiti toate astea. Din pacate, ati optat pentru un politicianism de doi bani. Sorry. In prin cele doua declaratii ati facut la fel de multe deservicii luptei antipandemice ca si Razvan Constantinescu, Monica Pop, Adina Alberts sau Genoveva Dragnea.
Daca nu credeti, cititi graficul atasat. E clar? Si vedeti ca n-a scazut numarul de prime doze administrate pentru ca s-a perceput ca a trecut valul patru, pentru ca decesele tot sus sunt.
Ei, si acum, dragii mosului, sa vedem ce doctori dau like-uri. E o buna proba. A cam venit momentul sa avem si putin curaj”, a scris profesorul pe pagina sa de Facebook.
Publicitate