Raed Arafat, despre carantinarea totala: “Nu s-a luat in discutie”

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, a declarat ca intrarea Romaniei in carantina nationala nu este un scenariu luat in calcul in aceste momente.

„Nu este un scenariu pe care sa il luam in calcul in acest moment. Stiti ca am luat masurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase daca se aplica, si vedem ca totusi am ajuns la un platou. Sa vedem daca tine si daca incepe sa coboare si care este situatia.

Dar carantinarea totala, in care sa stea toata lumea, sa inchidem toata economia, nu s-a luat in discutie, adica nu s-a luat in considerare sa se faca la acest moment. S-a preferat crearea unor posibilitati de a permite unele activitati persoanelor protejate si in care riscul sa faca o forma grava a bolii este mai mic, riscul sa transmita este mai mic. Bineinteles, aici sunt si persoane care nu mai au acces la anumite activitati temporar. Este adevarat ca este o chestiune temporara. Asta este masura care s-a ales fata de a avea o masura radicala nationala, in care toata lumea sa stea acasa si sa nu iasa nimeni decat pentru unul sau doua-trei motive care sunt permise”, a declarat Arafat.

Citeste si articolul :   Orasul Slobozia intra in carantina din noaptea de joi spre vineri

Potrivit lui Arafat, scaderea numarului de cazuri depinde si de respectarea regulilor actuale.

„Cel putin la acest moment, vedem ca cresterea este incetinita, este oprita, avem platoul, sa vedem ce inseamna daca va fi scadere, daca va ramane un platou pentru o perioada mai lunga acolo, la 12.000 – 13.000 – 14.000 (de cazuri pe zi – n.r.), pentru ca impactul acestor cazuri este destul de serios in continuare pe terapie intensiva. Totul depinde de respectarea regulilor”, a mentionat seful DSU.