Un medic pune punctul pe “I”: “Va trebui sa discutam despre “infectiile” vaccinatilor”

Doctorul Cristian Apetrei este profesor universitar la Divizia de boli infectioase a Departamentului de Medicina la University of Pittsburgh, SUA, fiind un mare specialist in boli infectioase. Acesta a explicat, intr-o postare pe retelele de socializare, cum este cu titrul de anticorpi.

“ORA DE VACCINOLOGIE. PUR SI SIMPLU

V-ati vaccinat? Ce titru aveti? De cate ori v-ati testat dupa vaccinare si care a fost evolutia valorilor? Au scazut? Au crescut? Sunt mai mari, sau mai mici decat cele ale vecinului de la etajul 3? Dar, daca tot v-ati masurat titrul, ati verificat si ce titru de anticorpi anti-rujeola mai aveati? Dar anti-polio? Rubeola? Rujeola? Hepatita A? Hepatita B? Urlian? Difteric? Pertusis? Febra galbena? Si asa mai departe. Intrebari legitime, pentru ca urmatoarele epidemii cu care se va confrunta Romania dupa toata aceasta istorie trista a coronavirusului si a antivaccinismului vor fi cel mai probabil de rujeola si polio. Si mai putin probabil de Ebola si NIpah, singurele care ar pune vreo problema tracilor liberi si pupaciosi.

Testarea titrului a ajuns azi sportul national. Maine-poimaine o s-o auziti pe Viorica de la Clejani cantand “M-am iubit ieri cu Dumitru/Si-mi masoara astazi titrul.” Vreti sa stiti ce titru am eu? Habar n-am. Nu m-am testat niciodata. Dupa vaccinare, am mai purtat masca peste tot, pentru ca timp de 5 luni eram in casa doi vaccinati si o nevaccinata care mergea la scoala (si am preferat sa purtam noi masca, decat sa ne mascam in casa).

Publicitate

Dar de masurat titrul la infectii pentru care am fost vaccinat am facut-o o singura data in viata, la 28 de ani, dupa ce m-am intepat de la copil HIV-infectat si la vreo cateva saptamani am facut febra, limfadenopatie si eruptie cutanata, de m-am ofilit. La care mama mea, MAMA MEA! mi-a spus ca facusem toate bolile copilariei si toate vaccinurile. Nu era adevarat. Aveam varicela. In noaptea de revelion, ma scarpinam frecandu-ma de usorul usii si cantam: “Varicela! Ce boala frumoasa!” Doina Azoicai isi aminteste ca dupa aceea am mers la scoala si am mai testat si alti copii din cartier in focarul epidemic!

Nu m-am testat pentru ca principiul vaccinarii este acesta: te imunizezi si porti in tine informatia necesara protectiei pentru o durata relativ inelungata. Cu caveatul ca se presupune ca virusul este suficient de imunogen, ceea ce, din pacate SARS-CoV-2 nu prea este. Din punct de vedere al raspunsurilor immune induse, SARS-CoV-2 se comporta ca fratele mai slabut al SARS si MERS, fiind mult mai neajutorat decat majoritatea verisorilor lui din diversele categorii de virusuri ARN. De unde necesitatea boostului. Si cu asta ne oprim aici pentru ca avem treaba serioasa.

Astazi va trebui sa discutam despre “infectiile” vaccinatilor.

Inteleg ca noua marota a antivaxerilor este ca nu mai pot de grija contactelor cu vaccinatii care-i vor infecta fara de mila si fara scrupul. Ceea ce ma face sa inteleg ca atunci cand se referea la mine ca la un expert marginit, de fapt Profesorul Astarastoae imi facea un compliment, dand a intelege ca doar prostia in stare pura e nemarginita.

Pe de alta parte, la modul serios, intuiesc o foarte mare frustrare din partea celor care au asumat ca daca se vaccineaza, nu vom mai avea nici o epidemie si ne vom lua complet viata inapoi. Ori piatra unghiulara a acestui concept este ca daca ne-am vaccinat suntem protejati de catre vaccin. Iar intrebarea cheie este daca suntem sau nu protejati de acest vaccin.

Citeste si articolul :   Mesajul emotionant al unui militar: "FEMEILE NU SUNT EGALE CU BARBATII"

Trebuie sa spun cu toata taria ca, daca nu lucrati in acest domeniu si nu aveti cunostinte detaliate de imunologie, vaccinologie, microbiologie si epidemiologie, nu trebuie sa va faceti nici o problema daca ati crezut asa. De fapt, asa am crezut si noi. Asa au crezut si portughezii, si francezii, si israelienii si asa mai departe. Si aproape si-au luat viata inapoi. Numai romanii au dat dovada de o extraordinara si surprinzatoare capacitate de introspectie incat ne sufoca valul 4.

Eu imi fac insa o problema din cauza asta, pentru ca ar fi trebuit sa ma gandesc dinainte si sa expun lucrurile astea mai pe indelete si mai clar. Am asumat insa (prosteste) ca cineva a facut-o. Se pare ca n-a facut-o mai nimeni, si ca aceasta comunicare insuficienta nu a fost de data asta o problema specifica Romaniei, pentru ca numai asa se explica de ce Nature Reviews Immunology a considerat necesara publicarea unul review detaliat pe acest subiect.

Din nou, pentru medici si specialisti toate informatiile necesare, si detaliate sunt in articol. Care de altfel, este o lectura utila in vreme de pandemie si este relativ accesibil. Am sa prezint insa aici o scurta sinteza mai simplu de inteles si continind elementele importante. Sper ca la sfarsit toata lumea sa vada ca de fapt nu avem nici o contradictie majora in termeni si fenomene.

Asadar: imunizarea inseamna inducerea rezistentei unui organism la un agent infectios sau toxina (natural-prin infectie; sau artificial-prin vaccinare). De cele mai multe ori imunitatea este sterilizanta, adica agentul infectios este eliminat de catre organism. Iar organismul imunizat isi va fi castigat in cursul acestui proces rezistenta la o noua infectie. Ce inseamna asta, reprezinta insa o nuanta de discutat.

Cum se realizeaza imunizarea prin vaccin? Vaccinul este administrat (pe mucoase, intramuscular sau subcutanat) si este preluat de catre celulele dendritice pe care le activeaza prin interactiunea cu pattern recognition receptors (PRRs) sau prin emiterea de semnale de pericol de catre adjuvanti (daca vaccinul are adjuvanti). Odata preluat de celule, virusul vaccinal este traficat la ganglionii limfatici unde este prezentat limfocitelor.

O parte din limfocite (celulele helper) activeaza si dirijeaza activarea si diferentierea limfocitelor B declansand astfel raspunsul imun umoral, adica producerea de anticorpi de diferite tipuri (IgM, IgG si IgA). Celulele producatoare de anticorpi au viata scurta, dar o mica parte dintre ele se diferentiaza in celule B cu memorie care persista indefinit. In fine, o mica populatie din celulele producatoare de anticorpi calatoresc in maduva oaselor pot continua sa produca anticorpi pentru zeci de ani. In paralel, limfocitele T ( celulele killer) elimina celulele deja infectate.

Unele dintre celulele T se diferentiaza in celule cu memorie, persista indefinit si se pot activa rapid atunci cand organismul reintalneste patogenul respectiv. Deci raspunsul imun inseamna nu doar eliminarea din organism a unul element strain, dar si dobandirea memoriei fata de acel element (aceasta fiind o greseala relativ frecventa a studentilor la medicina la examen-unii uita de componenta memorie a imunitatii).

Citeste si articolul :   Printul William, scos din minti de Meghan Markle! Ce l-a infuriat pe fratele lui Harry

Tot procesul asta dureaza vreo 10-14 zile. E foarte eficace, dar prea lent. Pana cand totul e aliniat sa raspunda eficient, virusul si-a terminat deja treaba si a distrus totul prin jur pentru ca, in medie, un ciclu de replicare viral dureaza 4-6 ore, iar fiecare generatie de virioni progeni este cu 4-5 ordine de magnitudine mai mare decat precedenta. Fiecare din aceste virusuri are capacitatea de a distruge cate o celula tinta (in cazul nostru, celulele care au receptorul pentru proteina spike-care sunt situate pe epiteliile sau in edoteliile mucoaselor). Va dati seama ca in 14 zile nu mai ramane nimic. Si de fapt, in 5 milioane de cazuri chiar n-a mai ramas. In inca vreo 10 milioane au ramas sechele.

Bun. In continuare, lucrurile trebuie putin diferentiate: daca patogenul induce un raspuns in anticorpi robust si persistent, anticorpii care persista la nivelul mucoaselor (care sunt cei mai numerosi din organism) ar trebui ca in pricipiu sa protejeze de reinfectie.

Pe de alta parte, in urma cu cateva zile am postat articolul lui Yewdellcare explica de ce in situatiile in care virusurile raman localizate la mucoase si nu trec in sange, raspunsul imun indus este mult mai atenuat si mai putin persistent. Oups!

In aceste situatii imunizarea prin vaccin este inca utila, datorita memoriei induse. Si intram astfel intr-o noua paradigma a actiunii vaccinurilor: virusul salbatic, zburdator liber prin populatiile adunate vesel si voios la mare-pe plaje supraaglomerate sau in cluburi si discoteci, la Untold, la cele doua congrese de partid organizate la o incidenta de peste 6 la mie, la Sfanta Parascheva sau la deschiderea anului scolar unde nimeni nu poarta masca deoarece nu mai e trendy in toamna 2021, deci virusul salbatic ajunge din nou pe mucoase. Acolo este preluat de celulele dendritice si prezentat celulelor B si T memorie care intra in expansiune clonala mai ceva ca clonerii de pe planeta Kamino cand clonau armata Imperiului.

Stiu, o sa spuneti ca ma repet. Oare? Daca veti avea rabdare sa va intoarceti, veti vedea ca lipsesc mai multe etape comparativ cu prima descriere, respectiv toata partea de instructie. De data asta, totul se petrece speedy, celulele memorie se diferentiaza instantaneu si in 2-3 zile produc atat niveluri mari de anticorpi cat si celule killer eficace. Iar virusul, scuzati de expresie, o ia in bot instant ca nessul.

Pentru ca, desi ne putem infecta, raspundem mult mai rapid si eficace. Ce inseamna asta? Ca evitam vreo 25 de cicluri de replicare, adica producerea catorva zeci de miliarde de virion progeni. Avem leziuni mult mai mici, risc de spitalizare mult mai mic, risc de deces mult mai mic si risc de sechele mult mai mic. V-ati plictisit? Nu va plictisiti, pentru ca lucrurile astea trebuie spuse pana le intelege chiar si Forest Gump.

In situatia in care o astfel de infectie are incubatie lunga, nici n-o simtim. In situatia in care incubatia e scurta, o sa vedem o boala abortiva. Ce inseamna aia? Inseamna urmatorul lucru: ati ajuns vreodata acasa de la serviciu si v-ati simtit putin obositi, frisonand putin si chiar intrebandu-va daca n-aveti febra? In timpul asta copilul venise de la scoala cu o infectie si statea acasa. Taman cand va pregateati sa stati in pat a doua zi, v-ati trezit bine mersi si fara nici un simptom? Asta e infectia abortiva.

Citeste si articolul :   Monica Pop un nou atac la autoritati: "Acum se propune vaccinarea obligatorie"

Si acum sa revizuim ce-am invatat si sa facem aplicatiile:

Sunt anticorpii anti-SARS-CoV-2 protectori? Da. La titruri mari si cu persistenta mare? Vine Yewdell si ne spune: NU. Dar ce stim despre valul patru? Ca nevaccinatii reprezinta 90% din internarile in spital si mai mult de atat din cei care sfarsesc in gropi. Asta prevedea teoria imunologica? Exact asta. De aceea am un sentiment al desertaciunii cum n-am avut in intreaga mea cariera si nu pot dormi noaptea cand ma gandesc la epidemia din Romania. Pentru ca am avut vaccin si am ajuns aici.

Deci pana in acest punct, am confirmat practic teoria. Ne-am descurcat rezonabil. Mergem mai departe.

Chestiunea zilei. Este adevarat ca vaccinatii transmit la fel de mult ca nevaccinatii?

Putem fie sa mergem la televiziunea nationala la emisiunea Referendum si sa facem un vot popular, dupa cum ne trece la fiecare prin cap, ori putem sa facem un exercitiu de logica.

Avand in vedere ca traim in perioada in care toti adeptii principiului inchzitiei “crede si nu cerceta” s-au descoperit brusc cartezieni si ne explica necesitatea de a se indoi pentru a gandi pentru a exista (“dubito ergo cogito ergo sum”), mergem pe mana logicii.

Daca modelul propus de mine ar fi corect, atunci ar trebui ca vaccinatii sa produca la fel de mult virus doar in primele 2-3 zile (hai 4 zile, treaca de la mine) de la infectie, dupa care sa produca mai putin. Si dupa ce am stabilit aceste principii, haideti sa ne si uitam in jur si sa vedem. Va dau un exemplu: in Singapore, un studiu comparativ al incarcaturilor virale la vaccinati si nevaccinati a dat curbele din figura.

Frumos, nu? Pentru primele zile incarcaturile au fost la fel la vaccinati si la nevaccinati, dupa care virusul a inceput s-o ia in bot la vaccinati. QED!

Asa-i ca virologia este o placere intelectuala, pe care veti fi fericiti s-o continuati si dupa pandemie? Lucrurile sunt frumoase si clare, si, oricum le-ai intoarce dau la adunare fara virgula. Si fara sa trebuiasca sa minti cu nerusinare.

Dupa ce se termina pandemia, am sa-mi iau timp sa predau marilor negationisiti secventele virus-specifice ale primerilor de PCR utilizati intehnicile de multiplex pentru diagnosticul panelului respirator. Atunci sa te tii Diplane!

Mi-am adus aminte de unde-l cunosc pe Pompiliu Diplan: era in primul volum din Ciresarii un personaj penibil si cam lipsit de cele necesare. V-ati prins? Era Diplan cand era mic. Pompilica! Prietenul lui Sergiu. Si pentru ca nivelul de cunostinte a fost astazi ridicat simtitor, dupa ce am inceput cu o manea, inchei cu o romanta

Imunitate, imunitate Numele tau tara strabate!”, a scris medicul pe Facebook.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.