Marcel Ciolacu, liderul PSD, a facut un apel, miercuri, catre toti sefii de partide parlamentare sa se intalneasca imediat si sa gaseasca o solutie pentru a scoate Romania din criza.
“E clar ca acest guvern nu are cum sa treaca. Stie si domnul Ciolos, stie toata lumea. Este o bataie de joc la adresa romanilor, nu putem accepta un ministru al Sanatatii care este partas la acest dezastru sanitar. Dar trebuie sa punem urgent ceva in loc. De aceea, fac un apel catre toti sefii de partide prezenti in aceasta sala: va cer sa ne intalnim imediat si sa gasim impreuna o solutie pentru a scoate Romania din criza.
Gata cu politica! Nu se mai poate asa. Trebuie sa facem altceva, trebuie ca polticienii sa faca un pas in spate si sa aducem specialisti si experti in sanatate care sa vina urgent cu un proiect prin care sa reducem numarul de morti. Avem medici foarte buni si aici, in Parlament.
Spectacolul sinistru trebuie sa inceteze. Va cer sa fiti in al 12-lea ceas barbati de stat. Va cer sa fiti alaturi de romani in acest razboi cu moartea. Va cer sa nu mai ramaneti o pata urata si neagra in istoria acestei tari”, a spus Ciolacu, in plenul reunit al Parlamentului.
Publicitate
El a adaugat ca, in timp ce oamenii politici au stat in Parlament sa faca iarasi politica, “alte cateva zeci de romani au pierdut lupta cu viata”.
“La fiecare 2 minute si jumatate un roman moare rapus de COVID. Asta este mostenirea lasata de ultima guvernare. (…) In aceasta sala in care s-au rostit iar discursuri incap maximum 500 de persoane. Ganditi-va ca astazi am fi o sala arhiplina si la balcoane si am fi 574 de oameni, pentru ca ieri 574 de romani ca dvs au murit de COVID. 574 de romani care astazi nu mai sunt. 574 de familii ramase fara cineva drag. Sunt copii care mor in timp ce clasa politica se tine de tot felul de jocuri ridicole pentru a accede la putere.
Noi mai venim aici sa spunem discursuri, noi mai avem tupeul sa le spunem oamenilor ca suntem responsabili. Noi mai stam sa analizam cine este spartan si Superman. Chiar nu ne pasa deloc de ceea ce se intampla? Acest joc politic al actualei puteri a mers prea departe. Egoismul, aroganta si lipsa de asumare ne-au adus in aceasta situatie dramatica”, a sustinut Marcel Ciolacu.
Publicitate