Medic roman, reactie dura: “Cine ii reprezinta pe aceia bolnavi. Cine va protesta pentru drepturile lor”

Medicul Gabriel Diaconu, aflat in izolare, a postat un mesaj dur la adresa celor care nu le pasa de ceea ce se intampla in jurul lor.

“Cea mai grea e trecerea timpului. Sunt deja lecuit de majoritatea simptomelor, eram si cand m-am testat iar testul a iesit pozitiv la SARS-CoV-2.

Recuperez citind, lecturi tot timpul amanate, mereu cazute din lista de prioritati.

Sunt acasa, totusi. Printre lucrurile mele. In confortul si relaxarea pe care numai casa ti le poate da. Ii am pe ai mei aproape.

Publicitate

Sunt peste 10 mii de romani internati in spital cu COVID. Sute dintre ei sunt copii si adolescenti. Majoritatea dintre ei oameni trecuti de o anumita varsta. Batrani. Unii deja bolnavi de alte boli.
Nevaccinati, majoritatea zdrobitoare.

Propaganda asta dementa anti-vaccinala, dincolo de fanatism, comporta atata dispret pentru om.

Zbieretele isterice despre libertate ascund nesimtirea fata de toti aceia care n-au putut sta acasa, data fiind starea lor. Si asteapta acum. Si rabda, acum.

Citeste si articolul :   Ministrul Apararii dezvaluie adevarata situatie de la Spitalul din Suceava: Vreau sa fie foarte clar, acest spital nu a fost militarizat

Tavalugul raspandirii infectiei face ca oamenii sa inceapa sa faca buluc la poarta spitalului si sa nu poata fi primiti. Tavalugul acesta incepe sa tina oamenii si altfel in case. Nu de bine. De rau.

Cum e sa stii ca ai sa suferi, sa mori, pentru ca oamenii neaga realitatea de imprejur, poate si tu?

Cum e, mai mult, sa citesti toate nebuniile, sau sa vezi toate stirile, care te coboara si mai mult in abis.

Cine ii reprezinta pe aceia bolnavi? Strada? Cine va protesta pentru drepturile lor, nu mai putin importante?

Publicitate

Omul e lup pentru om. Unii indiferenti calca pe cadavre. Un morman de trupuri, o alee de cruci care nu pot cuprinde destrabalarea umana. Pentru ca noi, majoritatea – care o fi ea – putem face fata bolii. Cu vaccin, fara vaccin, mortii cu mortii iar viii cu viii.

Unii dintre care vii fac propunerea diavoleasca: mai bine sa faci boala, la o adica sa mori, decat un vaccin si sa risti sa traiesti.

Citeste si articolul :   Doctorul Cristian Oancea a rabufnit: "Nu crezi sau nu porti masca si vii la spital cu Covid! Nu veni si trateaza-te..."

Sunt experimentale! Nu se stiu efectele pe termen lung! Schimba codul genetic!

Ei, as!

De parca toti manifestantii in timpul lor liber ajuta batranici sa treaca strada sau dau o mana de ajutor la magazin, si pana in pandemie nu faceau altceva decat sa citeasca Science si Nature.
Ai zice ca Puric, Georgescu, Simion, Sosoaca si sleahta altceva n-au facut decat studiu seral la fiziologie, un altfel de hobby personal.

Nu sunt decat o specie de cotarlosi egoisti, care n-au tresarire de nimic, si de nimeni, . Tocmai ei s-au gasit sa urle in cor “libertate”. Libertatea lor, spre exemplu. Chiar cu moartea pe moarte calcand. Adevarul lor, spre exemplu. Chiar daca greu sta in picioare pentru oricine cat de cat apt de judecata critica.

Vor fi dintre ei care, curand, indesesc randul celor la coada la aer.

Am uitat sa va spun: de acolo, de sus, de pe scena, vorbesc clar prostimii oameni care in secret sunt deja vaccinati. Ei stiu asta, registrul de vaccinare stie asta, unii stim asta despre ei.
Doar omul cu steagul nu stie asta.

Citeste si articolul :   Anunt de ultim moment: Vor plati cei nevaccinati spitalizarea?

Cea mai grea e trecerea timpului. Scriu pentru aceia care astazi se uita la fereastra spitalului, dinauntru. Rabdare, rabdare, rabdare din nou. In mainile medicilor, si a bunei lor practici, a ajuns soarta voastra. Buni, rai cum sunt ei, ceasul tot a venit. Cautati sa-i aveti cat mai buni,

Ca doar viata voastra a ajuns sa depinda de asta”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.