Doliu in Biserica Ortodoxa Romana! A incetat din viata unul dintre cei mai iubiti preoti valceni. Preotul Petre-Dinel Veteleanu era considerat parintele a zeci de copii din Ocnele Mari, care provin din familii dezorganizate si nevoiase.
Preotul Petre-Dinel Veteleanu avea grija ca micutii sa primeasca imbracaminte si incaltaminte la inceputul fiecarui an scolar si la venirea iernii. Copiii care proveneau din familii dezorganizate, fara posibilitati financiare sau ai caror parinti erau plecati la munca pe meleaguri straine isi gaseau adapost la Centrul social si la cele doua Centre de zi situate in Ocnele Mari si in Copacelu. De intretinerea acestor centre se ocupa Parohia din Traistari, coordonata de preotul Petre Veteleanu, noteaza voceavalcii.ro
Pe langa copii, parintele avea grija si de batranii abandonati de familii.
Cuvantul Inaltpreasfintitului Parinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, la inmormantarea parintelui Petre-Dinel Veteleanu.
Publicitate
“Am savarsit slujba de prohodire a parintelui Petre-Dinel Veteleanu, preot evlavios, cu dragoste jertfelnica pentru Biserica si pentru semeni.
Pe parintele Petre nu il vom mai intalni slujind la Sfantul Altar, nici inconjurat de multimea copiilor carora le-a asezat pe buze cuvantul „acasa” si le-a readus bucuria zambetului pe chip, ridicandu-i din intunericul deznadejdii unor suferinte sfasietoare. Nu il vom mai intalni in casele batranilor si ale celor aflati in suferinta, carora le oferea hrana zilnic, deopotriva cu medicamente si imbracaminte. Astazi, inimile tuturor acelora carora le-a descoperit iubirea lui Hristos, prin faptele sale, savarsite cu atata blandete si bunatate, sunt cernite de durere pentru ca inima parintelui a vibrat intotdeauna cu inimile lor.
S-a facut tuturor toate, pana la ultima vibrare a trupului sau ranit, necunoscand odihna si nici asezand limita in iubirea fata de semeni.
Parintele Petre a plecat la Domnul spre a se infatisa inaintea Tronului Preasfintei Treimi in lumina faptelor sale cele bune pe care le-a savarsit in cei 53 de ani. A vazut lumina zilei la data de 3 mai 1968 in casa evlaviosilor sai parinti Constantin si Elena, in comuna Ladesti, o comunitate care pastra intru totul vie imaginea Patriarhului Justinian Marina, din apostolatul caruia si-a inspirat intreaga slujire. Patruns cu adevarat de dorinta de a oferi mangaiere celor ale caror inimi erau cuprinse de deznadejde si de tristete, a fost calauzit de duhul evanghelic al jertfelniciei atat in perioada studiilor la Facultatile de Teologie de la Sibiu si de la Bucuresti, cat si in toata activitatea sa.
In anul 1993, la 24 iulie, s-a casatorit cu tanara Elena Daniela Stanciulescu, fiica de preot si nepoata a fericitului intru adormire Patriarh Justinian Marina, iar la 16 ianuarie 1994 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Intrarea in biserica a Maicii Domnului – Ocnele Mari. Si-a asezat inceputul misiunii preotesti intre recunostinta fata de inaintasi, vrednici marturisitori ai Ortodoxiei in temnitele comuniste sau in lagarele de munca, amintindu-i pe preotul Gheorghe Veteleanu si pe poetul Vasile Militaru, si permanentul zbucium de a inteleni poteca iubirii intre sufletele enoriasilor sai dar, mai ales, in a-si deschide el insusi cale catre copiii abandonati si catre familii despartite, spre a-i imbratisa cu dragoste crestina, a-i intari in credinta, redandu-le nadejdea de a merge mai departe prin incercarile sinuoase al vietii.
Cu o spontaneitate uimitoare, lipsit de formalism si mereu jertfelnic, a oferit sprijin atat celor apropiati cat si celor de departe, scurtand timpul si spatiul prin faptele sale generoase. In anul 1996 a organizat o ampla colecta si, din fruntea unui convoi umanitar, a oferit materiale de constructii, hrana si imbracaminte mai multor familii din Ardeal afectate de inundatii. Si nu doar acolo a sprijinit, ci peste tot unde afla de suferinta semenilor.
Dupa ce urgia s-a abatut si asupra localitatii Ocnele Mari, in anul 2001, atunci cand casele a 200 de familii au fost inghitite de halta de steril, s-a asezat in mijlocul celor napastuiti ca un veritabil stalp al nadejdii, pentru ca impreuna, din groaza suferintei, sa priveasca catre cer si sa zdrobeasca lanturile deznadejdii. Centrul parohial a devenit pentru unii cantina, pentru altii casa, iar sufletul sau a fost intarit sa primeasca marturisirile incarcate de teama si disperare ale tuturor.
Au fost zile si luni in care nu a cunoscut odihna decat atunci cand era la limita extenuarii fizice, iar timpul odihnei sale era in reazemul banchetei unei masini care alerga sa deschida usile si inimile reprezentantilor autoritatilor, ori stand pe banci sau pe scaune, asteptand sa fie primit in diferite audiente. I-a ajutat decisiv pe unii, a contribuit la construirea locuintelor pentru altii, insa jertfa sa a fost cunoscuta de catre toti.
Pentru copiii aflati in centrele de plasament, care in primii ani dupa 1989 inca respirau aerul unor spatii in care afectiunea se zdrobea de gratiile geamurilor si ale necredintei, parintele Petre a fost licar de lumina si de nadejde.
Misiunea sa nu a fost intampinata doar cu admiratie si sustinere, ci a fost nevoit sa razbeasca printre spinii vicleniilor interesate, zdrobindu-si sufletul de obloanele necredintei si ranindu-si trupul cu o boala care l-a macinat treptat, putin cate putin, pana la momentul mutarii sale la viata cea vesnica.
Mult prea insistent si chiar incomod pentru unii la inceput, privit cu suspiciune si lasat sa astepte pe la porti, sa priveasca peste garduri inalte in incercarea de a intrezari vreo miscare a obloanelor trase din interior, a asteptat cu o rabdare sfanta sa auda scrartaitul si scrasnetul unor porti care, parca intelenite, nici ele nu doreau sa se deschida pentru a-i inconjura cu dragoste pe cei din interior. A reusit insa. Timid la inceput, cu multa indrazneala mai apoi.
Castigand increderea celor din jur si devenind garant pentru buna implementare a unor proiecte sociale, impreuna cu Fundatia „Inima pentru inima” a construit case rezidentiale pentru copiii abandonati, a sprijinit reintegrarea unora dintre acestia in familiile naturale, iar altora le-a schimbat in mod hotarator intreaga viata. Nu a pregetat sa ceara ajutorul unor persoane sau institutii, lasand deoparte orgolii personale si, intru totul smerit, aratandu-se sfasiat de neputinta de a-i ajuta pe cei aflati in suferinta. I s-au alaturat de-a lungul timpului personalitati care au excelat in activitatea sociala, institutii si fundatii de caritate, oameni dornici sa savarseasca bine.
Multi au venit si au plecat, insa parintele Petre a ramas la Ocnele Mari, un tinut binecuvantat cu zacaminte de sare dar si un spatiu al suferintei pentru cei care, drept sau nedrept, au fost condamnati la munca silnica aici. A coborat si el in adancurile pamantului pentru ca de acolo, din suferinta caznelor vechilor ocnasi, sa vesteasca cu toata puterea sa Invierea Mantuitorului Hristos, ridicand pentru aceasta altar de inchinare pe lespede de sare, pentru ca jertfa tuturor sa fie binecuvantata de jertfa Mantuitorului Hristos.
A ctitorit in salina biserica inchinata Sfintei Mucenite Varvara si Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, a restaurat si infrumusetat biserica parohiala, s-a ingrijit de cimitir, a ridicat locuinte celor napastuiti, a construit Centrul de zi „Petria”, case rezidentiale, a organizat „Masa pe roti”, a oferit hrana si imbracaminte, dar, cel mai important, a ctitorit sufletele a peste 1000 de copii care au avut sansa de a-l intalni. Intru totul bucuros de realizarile unora, intristat de esecul altora, a avut puterea de a merge mai departe, chiar daca boala ii macina trupul. Sufleteste, a fost ca o stanca de care s-au zdrobit deznadejdea si suferinta multora, insa ocrotind si ferindu-i de multe ispite pe cei mai multi.
Iubitor de cultura, a organizat Festivalul de poezie Vasile Militaru, a organizat tabere internationale de pictura, prilejuind publicului valcean intalnirea cu mari artisti ai lumii.
I-a atras pe toti deopotriva si pe fiecare in parte prin sinceritatea sa debordanta, prin felul sau de a spune lucrurile in mod direct, fara ascunzisuri si viclesuguri, pentru ca asa era sufletul sau.
Parintele Petre Dinel Veteleanu merge acum acum la Domnul spre a-si afla odihna in lacasurile slavei, infatisandu-se Dreptului Judecator ca cel care a implinit cuvantul Domnului: „Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine” (Matei XXV, 36). Insotit de multimea faptelor sale cele bune si de rugaciunea celor pe care i-a asezat in comuniunea Mantuitorului Hristos, va auzi cuvantul Acestuia: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii” (Matei XXV, 34).
La acest ceas de vremelnica despartire, rugam pe Mantuitorul Hristos Cel inviat din morti sa aseze sufletul sau in lumina cea neinserata, iar doamnei preotese Elena-Daniela si fiicei Petria Rozalia, pe care a privit-o ca fiind darul lui Dumnezeu din casuta cu ingeri, tuturor celor care l-au cunoscut si celor care au primit ajutor de la el, sa reverse alinare sufleteasca si multa mangaiere.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!
Vesnica lui pomenire!
† Varsanufie”
Arhiepiscopul Ramnicului
Publicitate