O tanara a povestit pe Facebook ca in urma cu cinci luni a fost internata cu COVID-19 si a asistat la un caz socant. O colega de salon a decedat pentru ca nu i-a lasat pe medici sa o intubeze.
Dupa ce a povestit totul pe retelele de socializare, tanara a revenit cu un alt mesaj in care critica atitudinea medicului Flavia Grosan.
“Dezinformarea ucide? Acum da.
Publicitate
De ieri de cand am facut postarea despre experienta mea Covid de acum cateva luni – declansata ca reactie la asa zisul “efect Flavia Grosan” – am fost asaltata de mesaje. Probabil si din pricina pozelor cu impact emotional – primesc de atunci continuu sute de mesaje in privat – majoritatea urari de sanatate pentru care va multumesc, unele de hate de la negationisti care, fara sa ma cunoasca sau macar sa citeasca postarea in intregime – ma acuza de tot felul de fantasmagorii, altele (majoritatea) de confirmare ca am atins un punct sensibil. Am fost invitata de postul Realitatea Plus cu o scurta interventie la stirile de pranz si cei de la Adevarul au preluat marturia mea intr-un articol (link in com).
Am acceptat sa ma expun strict din dorinta de a ajuta – cine are deschiderea sa ma asculte sa o poata face – si sa transmit in primul rand mesajul de a respecta medicii – caci ne aflam intr-un punct critic al pandemiei. Avem nevoie unii de altii. E cruciala coeziunea noastra ca societate in astfel de momente si desigur – cei care se hranesc din polarizare nu urasc nimic mai mult decat coeziunea unei societati.
Asa ca ei contra-ataca – si placandu-le circul, il folosesc ca unealta de a-si propaga mesajul mai zgomotos – fix acum, cand pot face cel mai mult rau. Nu trebuie sa ii lasam sa monopolizeze spatiul public cu circul. Isi asuma vreo responsabilitate pentru raul pe care il fac – pentru oamenii pe care ii determina sa plateasca cu viata dorinta lor de atentie si punctajul electoral? Nu. Doar stau pe margine si dau cu piatra.
Ceea ce ma impresioneaza cel mai tare la ce s-a intamplat de ieri e ca mai multi medici din sectii Covid din tara mi-au scris sa confirme ce am povestit, adaugand povesti similare traite de ei – ca acum mai mult ca niciodata se confrunta cu rezistenta si opozitia vehementa a unor pacienti impotriva tratamentelor – folosind teorii ale conspiratiei ca suport al gesturilor lor. Nu mai pot dialoga deloc cu cei pe care isi doresc sa ii ajute. Mai mult – mi-au marturisit ca sunt epuizati fizic si psihic – si ca rabdarea le este pusa la incercare de atitudinea aceasta a pacientilor ce par a fi in razboi declarat impotriva celor ce se straduiesc sa le salveze viata.
Al cui e de fapt acest razboi? Am vazut si am simtit epuizarea lor in spital. Unele asistente abia se mai puteau tine pe picioare. Ajungeau sa faca ture si de 36 de ore din lipsa de personal. M-au coplesit mesajele lor. Mi-am imaginat ce inseamna sa stai 12 ore pe tura in sectie de Covid de primiri urgente, in costum de astronaut in care te fierbi – si sa incerci sa salvezi vieti, sa nu ai mereu tot ce iti trebuie ca sa o faci, dar sa incerci cu toate puterile tale limitate, si sa se urle la tine ca vrei de fapt sa iei vieti, sa otravesti, sa faci rau. Cata rabdare si prezenta de spirit sa ai ca medic sa accepti sa-ti fie pusa sub semnul intrebarii meseria de argumentele unor profitori ai confuziei si polarizarii (cum sunt cei ca Flavia Grosan)? Si toate eforturile batjocorite si luate in deradere?
Sa ne intelegem – Exista si malpraxis, exista si insuficienta a echipamentelor sau decizii greu de luat pentru a salva toate vietile. Dar medicii si autoritatile au doar o parte a responsabilitatii, in timp ce noi vrem ca ei sa aiba toate solutiile. Un astfel de flagel este unul al intregii societati – fiecare din noi avem o parte a responsabilitatii. E ca un dans. Suntem legati unii de altii. La ce ajuta razboiul tuturor impotriva tuturor? A, da, ajuta la punctajul electoral. Viata unor oameni e pusa acum mai prejos de niste puncte statistice si imagine castigata. E un cinism mult mai grav decat altele. E o dezinformare cu efecte mai perfide decat altele cu care ne-am obisnuit. Face diferenta intre viata si moarte.
Tocmai de aceea trebuie sa intelegem ca in ciuda modelului atat de simplist si reconfortant pe care il propaga conspirationistii – totul e controlat de o singura sursa – aia e cauza a tot/ imediat e gasit vinovatul – realitatea de zi cu zi ne demonstreaza ca lucrurile scapa de sub control intr-o pandemie si merg in directii nebanuite, pentru care nu e nimeni pregatit. Si tocmai in astfel de momente, cum simt ca e cel de acum- daca nu exista deschidere spre actiune colectiva – medicul si pacientul, cetatenii si autoritatile – sa se concentreze pe obiectivele comune si pe cooperare – rezultatul nu poate fi altul decat haos, ambiguitate, panica irationala, decizii pripite.
Conspirationistii vor sa arate doar partea politica si potentialul de dezbinare al pandemiei. Ei pe asta pun permanent reflectorul – si e usor de facut asta. Ei se hranesc din asta. Ne-a obosit pe toti incertitudinea si suntem tot mai vulnerabili in fata celor ce vor sa ne vanda certitudini. Dar aceasta pandemie are si o alta dimensiune, mai in clar obscur, de care putem uita daca nu facem eforturi sa privim mai atent dincolo de zgomotul celor de mai sus – cea a solidaritatii, a cooperarii, a gasirii de solutii impreuna. Imperfecte, temporare, dar care au salvat vieti. Asta vor conspirationistii sa nu vedem.
Despre asta trebuie sa vorbim dincolo de zgomotul lor de fond – si aici toti putem face cate ceva. Spatiul public suntem noi. In timp ce medicii se lupta istoviti cu pacienti recalcitranti – noi stam pe facebook si… ce am putea face sa oprim promovarea lipsei de incredere in tot si in toate? Fara incredere nu poate exista cooperare si exact asta vor sa arate conspirationistii – ne demonstreaza zi de zi ca asta e limita noastra majora.
Dupa ce am iesit din spital mi-am reluat analizele si rezultatele au fost socante. Mi-au confirmat mai multi medici ca infectia se extinsese atat de tare in corp (nu doar in plamani) incat fiind si cu probleme de obezitate nu as fi supravietuit daca nu ajungeam dupa aproape 10 zile de stat acasa fara multe simptome la spital – unde sa mi se ofere un ajutor care numai in spital se poate oferi – monitorizare permanenta.
Cand m-au internat eram in pragul trombozei. Fara ajutorul celorlalti – rude, prieteni, medici si asistente – dar si intelegerea mea ca situatia o cere – nu as fi supravietuit. Relatia mea cu spitalele era foarte nasoala. Eu in adolescenta am avut o problema grava de sanatate si am petrecut aproape 8 luni pe patul unui spital. De atunci am dezvoltat o fobie cronica la spitale. Credeti ca ma simteam confortabil sa merg sa ma internez? Am facut o pe baza increderii in ceilalti. Inteleg tot mai bine acest lucru acum, si sunt speriata si de aceea fac acest apel – e nevoie sa ne protejam medicii – cu precadere cei care depun eforturi reale de a-si face meseria cat pot de bine. Cea mai buna forma de ajutor e increderea si cooperarea. Nu sa generalizam niste cazuri exceptionale, nici sa minimalizam responsabilitatea noastra pentru cei din jur sub umbrela atat de reconfortanta si cinica a “libertatii individuale”. Atat.
De ce consider mesajul dnei Grosan si al altora extrem de nociv in acest moment – poate chiar criminal? Pentru ca presiunea pusa pe ATI e dusa la maxim – si sa spui in aceste conditii oamenilor infectat cu Covid sa stea acasa chiar daca nu mai pot respira inseamna sa pui SI MAI MULTA PRESIUNE PE ATI. O persoana careia nu ii este monitorizat saturatia de oxigen din plamani de personal specializat poate doar in cateva ore sa cedeze. Si sa ajunga in stare foarte grava direct la ATI.
Si daca si odata ajunsi in acel punct – al interventiei extrem de intarziate si de urgenta – tu il indemni pe pacient sa nu asculte de sfatul medicului si sa nu accepte intubarea – atunci acest gest e unul extrem de grav, facut cu bunastiinta – sa faca doar rau. Sa faci rau e mereu foarte la indemana.
Eu atat am inteles din acesta aventura dura – Covid e imprevizibil. Nu ne ataca pe toti la fel si nici nu poti prevedea evolutia sa. Te poate afecta la organe unde tu habar nu aveai sa ai probleme. Asta face ca gravitatea pandemiei sa fie cu atat mai mare. Exista preventie, putem face ceva sa ajutam? Da – Sa nu credem in cei ce indeamna la dezbinare si sa ii lasam pe cei ne dau sfaturi bazate pe experienta lor in transeele Covid de un an de zile deja – sa ne salveze vietile. Increderea e cea care vindeca. Mai ales atunci cand nu e oarba”, a scris tanara pe contul sau de Facebook.
Publicitate