Medicul Gabriel Diaconu este in doliu. Tatal sau a decedat desi fusese scos din incendiul de la Institutul Matei Bals.Medicul a postat un mesaj emotionant pe pagina sa de Facebook.
“Astazi l-am dus acasa pe tata, langa ceilalti care dorm, in pamantul din care s-a nascut neamul meu, aproape de munte. Am venit cu soare de dimineata, dupa care a plouat. S-au mai itit raze, dupa ce totul s-a savarsit. Fiecare zi, in ultima luna, a fost ca o facere a lumii, dupa care o desfacere a ei.
Am invatat sa tac intr-un nou fel. Am aflat ce inseamna alura mormantala.
Tatal meu, care nu este un numar, se aduna altora pe care pandemia ni i-a cerut.
Publicitate
Tatal meu, care nu este un numar, si-a lasat inima atinsa, la final, de maini straine de parca erau ale noastre. O data i-au repornit inima. A doua oara nu.
Tatalui meu, care nu este un numar, i-am spus la plecare si-un adevar, si-o minciuna, in timp ce era suit in ambulanta: ai sa vezi ca o sa fie bine.
Dupa care tatal meu a plecat in ultima, posibil cea mai interesanta aventura. Pe care sper ca odata, candva, mi-o va spune cum a trait-o el. Pentru ca eu stiu cum am trait-o noi. Si a fost ca o aruncare in gol, dupa care cand credeai ca ai lovit pamantul treceai prin el, si cadeam din nou.
Tatal meu a fost scos din incendiul de la Bals. Acea dimineata imi apartine doar mie, lui si alor mei. Nu e treaba nimanui prin ce am trecut si atunci. E prea tarziu dar e prea devreme. Ii sunt dator, lui care a fost, sa nu tac despre asta. E inca neasezat. Dupa care, cand am sa-i simt asezarea, am sa las lumii sa stie ce e bine sa afle. Astfel incat patima lui sa nu ramana degeaba.
Sunt impacat cu trecerea lui.
Astfel ca astazi nu am decat ganduri bune pentru cealalta familie a mea. A doctorilor. Ei sunt motivul pentru care tata a trait pana acum. L-au tratat, l-au operat, cand a fost nevoie l-au incurajat cu vorbele lor bune, cu sfatul si cu siguranta a ceea ce faceau. Gratie lor, tata si-a putut cunoaste nepotii. Gratie lor, suferinta lui la final a fost mai mica.
Nu e menirea noastra, a celor in halat, sa facem omul vesnic. Tata a stiut asta. Si a lasat, si a iertat, fiecare medic care i-a tratat corpul, inclusiv pe acesta, in ale carui maini si-a pus orbeste soarta, macar ca ii era copil.
Aceeasi meserie care nu i-a putut salva mama, acum atat de multi ani, lui tata i-a intors o sansa chiar si cand nici una nu mai parea la indemana. Pe bunica mea a operat-o Grigore Arseni, care astazi e nume de spital. Dar pe tata l-a operat Dan Suiaga, care inca nu are nume de spital desi l-ar merita, cel putin la fel de mult.
Ce traiesc eu acum ati trait, ori veti trai, toti. Dar mai sunt niste lucruri care s-au intamplat pe care majoritatea dintre voi, sper, nu le veti intalni niciodata. Acestea din urma, gandesc, e obligatoriu sa le spun la un moment dat. Nu doar spre aducere aminte.
Dar si pentru ca sunt o mica parte din iadul banal pe care il poti, uneori, intalni in Romania. Si pe cat de banal, pe atat de gratuit.
Norocul meu e ca muntii spala totul. Norocul meu e ca brazii spala totul. Si norocul meu e ca pamantul aruncat astazi peste el are memoria lui.”, a scris Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.
Publicitate