Calendar ortodox 4 februarie 2021. Este prazuit Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul. Rugaciunea pentru suflet

Calendar ortodox 4 februarie 2021. In a patra zi de februarie este praznuit Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul.

Viata Sfantului Cuvios Isidor Pelusiotul

Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul este egiptean, fiu de parinti de neam bun si iubitori de Dumnezeu, fiind si ruda cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei si cu Sfantul Chiril, care a luat scaunul dupa Teofil.

Haina monahiceasca a imbracat-o inca de tanar in muntele Pelusion, in vremea imparatului Teodosie cel Mic. Istoricii acelor timpuri marturisesc cu putere despre viata sfanta si intelepciunea cu care a fost daruit Sfantul Isidor.

Pe Paladie, episcopul Elinopoliei, il invata sa se fereasca de vorba cu partea femeiasca, pentru ca acesta se lauda ca nu primeste nicio vatamare atunci cand vorbeste cu femeile:

“De vorbele femeiesti fugi pe cat poti, bunule barbat. Caci celor ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie decat acei care s-au dus in munti si in pustie. Pentru ca acestia au grija de sine si de popor, iar acei care s-au dus in pustie au grija numai de ei. Toti sa se incredinteze de acestea, ca si pietrele se sparg de picaturile de ploaie care pica totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc: ca ce este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si, mai ales, decat picaturile de apa? Deci, daca firea se micsoreaza de acel lucru, apoi cum nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca care usor este miscata?”

Citeste si articolul :   8 sfaturi pentru a avea cea mai curata baie

Una dintre cele mai cunoscute ziceri ale sale o gasim in Patericul egiptean:

“Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata. Caci ea si tacand e folositoare; cuvantul si strigand supara. Daca se intalnesc cuvantul si viata, desavarsesc un simbol al intregii filosofii”.

Acest sfant mai invata ca omul cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite sa le socoteasca pentru siesi. “De este in cineva gand smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gandul smerit, apoi si faptele bune cele luminoase, se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva sa-si arate faptele sale bune, sa nu le socoteasca mari, caci atunci mari se vor afla”.

Sfantul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul intre anii 435 si 440, admirat de toti si cinstit ca sfant inca din timpul vietii.

Rugaciunea catre Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul

„Intru tine, parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip; ca, luand crucea, ai urmat lui Hristos; si lucrand, ai invatat sa poarte grija de suflet. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Preacuvioase Parinte Isidor, duhul tau.

Citeste si articolul :   5 lucruri de care plantele au nevoie sa creasca

Sfinte Cuvioase Parinte Isidor, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi. Suspinul inimii mele ascultandu-l, Stapane, vindeca zdrobirea si nelinistea sufletului meu, Iisuse, cu rugaciunile cuviosului Tau, ca un Atotputernic.

Sfinte Cuvioase Parinte Isidor, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi. Ridicandu-te cu intelepciune Dumnezeiasca de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curata de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stand inaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai imbogatit in chip lamurit cu aratarea cea plina de desfatare. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.”