Doliu in Romania. Virusul a facut o noua victima in randul cadrelor medicale. Un cunoscut medic aflat in prima linie in lupta cu pandemia a fost rapus de coronavirus.
Este vorba despre cunoscutul chirurg Iosif Koszeghi. Medicul s-a stins duminica intr-un spital din Cluj-Napoca, la varsta de 71 de ani.
Doctorul s-a infectat cu SARS-COV-2 la Spitalul Judetean din Piatra Neamt, unde lucra de aproape patru decenii.
In ultimii 17 ani, chirurgul a fost presedintele Colegiului Medicilor din Neamt.
Publicitate
”Colegiul Medicilor din Romania (CMR) isi exprima intreaga compasiune si parere de rau cu privire la moartea colegului nostru, medicul Iosif Koszeghi, survenita in urma infectiei cu SARS-COV-2. Medicul chirurg Iosif Koszeghi, presedinte al Colegiului Medicilor din judetul Neamt, a pierdut lupta cu noul coronavirus, dupa ce a contractat virusul la locul sau de munca, in Spitalul Judetean Piatra Neamt.
A fost un medic dedicat, acesta participand efectiv in seara tragediei ce a avut loc in sectia ATI COVID a Spitalului Judetean Piatra Neamt, implicandu-se cu toate riscurile in ajutorarea celor raniti si in actiunile realizate imediat dupa stingerea incendiului.
Suntem cu sufletul si gandurile noastre alaturi de familia si colegii dr. Iosif Koszeghi. A fost un medic responsabil, un coleg implicat in noua directie de dezvoltare a profesiei medicale, un om care nu a ezitat sa se implice cu toate riscurile existente si sa isi aduca contributia sa la actiunile realizate imediat dupa tragedia de la unitatea din Piatra Neamt unde isi desfasura activitatea medicala. Exemplul sau, la fel ca si multe altele din sistemul medical romanesc, arata tuturor ca medicii sunt acolo unde si cand este nevoie de munca lor chiar daca riscurile profesiei, mai ales in aceasta perioada, sunt foarte mari, iar unele ajung pana la vatamarea grava sau sacrificiul suprem”, a transmis Colegiul Medicilor.
Publicitate