9 pasi pentru a crea schimbari care dureaza (partea a doua)

Obiceiurile sunt comportamente automatizate pe care le facem in fiecare zi fara sa observam. Crearea acestora necesita timp si scop, dar odata ce intra in rutina vom putea sa realizam aproape orice.

Primii 4 pasi se regasesc in prima parte a acestui articol.

Pasul 5: Inlocuirea obiceiurilor existente cu unele noi

Timpul este limitat si la fel este si disponibilitatea noastra de a face mai multe lucruri. Multe persoane esueaza in a dobandi noi obiceiuri deoarece acestia adauga din ce in ce mai multe sarcini pana cand cedeaza. In loc sa adaugam noi activitati, noi rutine, este indicat sa incepem sa inlocuim din obiceiurile vechi. La fel cum ne schimbam din garderoba hainele care se uzeaza sau care nu ne mai sunt utile, la fel trebuie procedat si cu obiceiurile negative, nefolositoare. De asemenea, este mai motivant sa avem un nou comportament decat sa ne oprim total din a face alte lucruri. In loc sa gandim “O sa ma opresc din a manca dulce” putem sa abordam situatia diferit: “Vreau sa incep sa fiu mai atent/a la ce mananc si sa am grija de corpul meu”. Astfel, inlocuirea obiceiurilor este despre simplificare. Ne concentram pe ceea ce vrem sa incepem sa facem, in loc sa ne concentram pe pierderea unui obicei vechi.

Pasul 6: Gasirea unui parteneriat

Nimeni nu schimba lumea singur, iar majoritatea persoanelor nu reusesc sa se schimbe atunci cand incearca singuri. Lucrul in echipa este o modalitate eficienta pentru imbunatatirea obiceiurilor si mareste sansele succesului. Acest parteneriat este despre doua persoane care sunt egale si care isi ofera una alteia lamurire, claritate, suport. Acest partener care ne sustine poate sa fie un prieten, un coleg, un iubit/o iubita sau un membru de familiei. De asemenea, aceasta persoana observa ceea ce noi nu putem si ne mentine pe drumul corect, iar acest ajutor de la egal la egal ne va intari noile comportamente pentru ca acestea sa dureze in timp.

Pasul 7: Nu trebuie sa ne pacalim

Imbunatatirea propriei persoane poate sa fie amagitoare, ne poate induce in eroare. De exemplu, persoanele care incep sa faca sport au tendinta sa manance prea mult, deoarece cred ca datorita efortului depus isi pot permite sa se rasfete. Oamenii au o tendinta psihologica spre a se desfata, a se rasfata intr-un anumit aspect al vietii atunci cand o duc bine, le este bine in altul. De exemplu, studiile au demonstrat ca persoanele care considera ca multivitaminele le ofera beneficii de sanatate semnificative fac mai putina miscare decat alte persoane si sunt mai putin predispuse sa aleaga mancare sanatoasa.

Citeste si articolul :   Cinci alimente delicioase, sanatoase, cu continut scazut de carbohidrati

Pasul 8: Crearea mediului ambiant potrivit

Puterea ambientului nu trebuie subestimata. Stimulii externi ne influenteaza cu usurinta mintea. De exemplu, cercetarile demonstreaza ca schimbarea farfuriilor cu unele mai mici scade consumul de calorii cu pana la 22%. Crearea unui mediu potrivit pentru sfera din viata noastra la care vrem sa facem schimbari. De exemplu, daca vrem sa nu mai mancam snacks-uri sau dulciuri, trebuie sa eliminam tentatiile din mediul nostru. Ca sa fim mai productivi trebuie sa eliminam distragerile care ne tin departe de scopul nostru. Daca telefonul mobil este o sursa de distragere, putem sa il punem pe silent, sa dezinstalam aplicatiile care ne mananca timpul sau pur si simplu sa il mutam in alta camera.

Pasul 9: Cate un obicei pe rand

Puterea noastra launtrica nu trebuie subestimata, la fel cum noi nu trebuie sa devenim nici prea increzatori. Trebuie sa evitam tentatia de a incorpora prea multe obiceiuri deodata. Daca vrem sa invatam o limba straina, nu ne vom apuca de mai multe deodata, deoarece acest lucru va face procesul mai greoi si nu va crea altceva decat confuzie. Acelasi lucru se aplica atunci cand cladim noi obiceiuri. Repetarea, consistenta si concentrarea sunt importante pentru crearea familiaritatii. Trebuie sa deprindem si sa ne insusim un obicei inainte sa adaugam un obicei nou in viata noastra.

Autor

Autor: Pascu Michael

Michael este redactor pentru FabricatinRomania.info. A terminat Facultatea de Jurnalism si are o pasiune pentru tot ce inseamna sanatate si nou. Citeste tot ce apare si incearca sa gaseasca variantele de rezolvare a provocarilor cele mai apropiate de natura.