Boris Johnson sustine ca decizia privind un acord post-Brexit nu are legatura cu alegerile din SUA

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat, luni, ca decizia Guvernului de la Londra privind un eventual acord post-Brexit cu Uniunea Europeana nu are legatura cu scrutinul prezidential din SUA, in contextul in care o victorie a lui Joseph Biden risca sa afecteze relatiile bilaterale.

“Cele doua lucruri sunt total separate”, declarat luni Boris Johnson, conform agentiei de presa Reuters.

Potrivit publicatiei The Observer, Boris Johnson asteapta rezultatul scrutinului prezidential din Statele Unite pentru a decide daca face concesii in sensul obtinerii unui acord post-Brexit cu Uniunea Europeana. Presedintele Donald Trump a semnalat ca vrea un acord de liber-schimb intre SUA si Marea Britanie, insa Joseph Biden a criticat abordarea lui Boris Johnson fata de UE si a cerut respectarea Acordului de pace din Irlanda de Nord.

Uniunea Europeana a avertizat Marea Britanie, intr-o declaratie adoptata la summitul de la Bruxelles, ca progresele in negocierile privind relatiile post-Brexit sunt insuficiente, indemnand statele membre sa se pregateasca inclusiv pentru scenariul incheierii tranzitiei fara niciun acord. Charles Michel, presedintele Consiliului European, a transmis ca Uniunea Europeana vrea un acord privind relatiile post-Brexit cu Marea Britanie, “dar nu cu orice pret”.

Publicitate

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeana pe 1 februarie. In perioada de tranzitie post-Brexit, care dureaza pana pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua sa aplice reglementarile Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson spera ca va finaliza pana pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relatii bilaterale. Liderii UE i-au transmis in mod repetat ca timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra ca va trebui sa respecte standardele sociale, de munca si de protectie a mediului pentru a obtine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeana. Downing Street sustine ca vrea conditii similare cu cele acordate de Uniunea Europeana Canadei, Coreei de Sud si Japoniei, dar oficiali UE au atras atentia ca situatia este diferita la nivelul standardelor, in contextul proximitatii geografice dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat ca Uniunea Europeana trebuie sa se pregateasca pentru scenariul incheierii fara niciun acord a tranzitiei post-Brexit.

Citeste si articolul :   SUA a initiat o campanie neconventionala, Apocalipsa Zombi

Tensiunile s-au amplificat in contextul in care Guvernul Boris Johnson vrea sa modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o incalcare a reglementarilor internationale. Tratatul confera un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita aparitia controalelor la frontiera si a mentine Acordul de pace din Vinerea Mare. Insa Guvernul Boris Johnson contesta mentinerea reglementarilor UE in provincia britanica Irlanda de Nord.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.