Cresterea salariala in companiile din sectorul privat a fost in medie de peste 6% in primul semestru

Salariile brute in randul companiilor private au crescut in medie cu 6,79% in primul semestru al acestui an, potrivit studiului salarial PayWell 2020 realizat de PwC Romania.

Respondentii estimeaza ca procentul de majorare se va mentine pana la finalul anului. Majorarea salariala raportata pentru 2020 este in linie cu nivelul estimat pentru acest an de catre companiile respondente in editia din 2019 a studiului Paywell.

Pentru 2021, companiile private anticipeaza o crestere medie a salariilor brute de 4,68%.

”Cresterile salariale din prima jumatate a acestui an au avut loc pe fondul performantelor bune inregistrate in 2019. Tendinta pare ca va continua, dar nu in acelasi ritm pentru ca majoritatea companiilor pregatesc bugete mai conservatoare pentru 2021, avand in vedere incertitudinea generata in economia globala de criza pandemica. Organizatiile trebuie sa se mentina sustenabile pe termen lung, in actualele conditii economice, fapt care duce inevitabil la reduceri de costuri. Ajustarile difera in functie de industrie, de pozitia in piata si de rezilienta fiecarei companii insa este tot mai probabil ca situatia economica va fi una dificila anul viitor”, a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner PwC Romania.

Dintre industriile prezente in studiu, cea mai mare crestere medie a salariilor in 2020, de 9,87%, a fost inregistrata de retail, urmata de sectorul bancar cu 7,39%. O majorare sub media sectoarelor incluse in sondaj a fost raportata de sectorul farmaceutic, de 4,17%.

Pe categorii de angajati, continua cresterea salariilor in randul lucratorilor necalificati sau putin calificati (muncitori, operatori), in medie cu 7,32%, dar cu o tendinta de scadere fata de anul trecut cand nivelul de crestere a depasit 10%. In 2020, pozitiile de management operational au avut o crestere de 7%, iar cele de top management de 6,72%. Cele mai mici majorari pe categorii de angajati, de 6,6%, au vizat personalul administrativ, tehnicienii si angajatii cu putina experienta.

In ceea ce priveste beneficiile, continua sa se afle in top tichetele de masa, zilele suplimentare de concediu, abonamentele medicale, cafeaua si racoritoarele gratuite, precum si bonusurile acordate cu diferite ocazii.

Pentru reducerea de costuri de la declansarea pandemiei COVID-19, 49% dintre companiile intervievate au implementat munca de acasa, 29% lucrul in schimburi, 5% reducerea timpului de lucru si 5% somaj tehnic.

Citeste si articolul :   S-a decis: Cati bani vor primi copiii de la 1 septembrie

“Asa cum putem observa din rezultatele acestui studiu, companiile fac eforturi pentru pastrarea locurilor de munca si pastrarea unui nivel de productivitate care sa permita o recuperare mai rapida dupa lockdown. Astfel, angajatorii au trecut rapid, cu suportul tehnologiei, la modele de munca mai flexibile, virtuale si diversificate, care sustin autonomia si adaptabilitatea. In plus, datorita pandemiei, investitiile companiilor pentru a proteja sanatatea si siguranta angajatilor au devenit adevarati factori de diferentiere pentru angajatori. Cu siguranta, vom asista in viitor la continuarea acestor tendinte, de altfel doar accelerate de pandemie: transformare digitala, dezvoltarea competentelor pentru piata de munca a viitorului, flexibilitatea timpul de lucru si versatilitatea profesiilor / posturilor si, nu in ultimul rand, atentia pentru starea de bine a oamenilor. Toate aceste lucruri vor schimba paradigma in motivarea si recompensarea angajatilor, iar noi vom surprinde in continuare, prin studiile noastre, practicile si tendintele din piata”, a aratat Oana Munteanu, Senior Manager PwC Romania.

Studiul salarial si de beneficii PayWell Romania 2020 a fost realizat pe un esantion de 52 de companii private din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic si retail si analizeaza nivelurile salariale si politicile de remunerare. Studiul contine analize personalizate, in functie de distributia geografica, numarul de angajati si veniturile companiilor participante.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.