Animalele, ca si oamenii, isi modifica relatiile sociale in functie de ceea ce se intampla in mediu. Anumite specii au invatat cum sa limiteze raspandirea unor agenti patogeni. In acest articol vom vorbi despre cazul furnicilor. Acestea, ca si oamenii, traiesc in colonii care de cele mai multe ori numara mii de indivizi. Primatele, chiar daca sunt mai apropiate ca asemanare de oameni, traiesc in grupuri ce numara doar cateva zeci de indivizi.
Furnicile bolnave se autoizoleaza
Existenta furnicilor pe Pamant este probabil de milioane de ani si sunt organizate aproape militar. Astfel, furnicile care se infecteaza, de exeplu cu o ciuperca parazita, au tendinta de a sta departe de cuib. Ele pur si simplu intra in izolare. Acestea vor petrece mai mult timp in exterior si vor evita sa intre in interiorul musuroiului. Furnicile sanatoase au, de asemenea, tendinta de a se izola de cele bolnave, spune Audrey Dussutour, cercetatoare franceza care a studiat comportamentul furnicilor.
Fiecare furnica are locul si rolul ei in colonie, iar distantarea permite limitarea circulatiei agentului patogen. Intr-o colonie de furnici, doar 10 la suta ies afara din musuroi pentru a aduce hrana pentru toate celelalte furnici. Aceste furnicise numesc furnici „hranitoare” si sunt singurele care au contact direct cu agentii patogeni. Astfel, acste furnici hranitoare sunt, principalii vectori ai bolilor in interiorul cuibului.
In momentul in care una dintre ele se infecteaza, aceasta nu va intra prea adanc in musuroi. Se autoizoleaza si nu se mai deplaseaza din camera in camera. In acelasi timp, furnicile sanatoase protejeaza furnicile tinere si larvele impingandu-le mai mult spre interiorul cuibului, declara cercetatoarea.
Principiul „cohortelor”
In momentul in care furnicile intra in alerta de teama ca infectia s-ar putea propaga, se impart in doua „tabere”: furnicile bolnave se indeparteaza, putand chiar sa paraseasca cuibul si colonia, daca simt ca vor muri, iar furnicile care sunt sanatoase vor proteja regina si copiii. Acesta pastreaza contactul strans intre ele, dar evita contactul cu furnicile hranitoare, transmitatori ai bolii.
Practic, furnicile stabilesc o retea si mai modulara decat este de obicei, formand mici grupuri in care indivizii raman conectati intre ei, dar sunt mai putin conectati cu celelalte grupuri. „Ca si cum ati sta in familie si ati evita intalnirile cu alte familii”, mai spune Audrey Dussutour.
Aceasta strategie se bazeaza pe functionarea unor „caste”, o retea pusa la punct pentru evitarea contactelor. In strategia epidemiologica umana este numit principiu al „cohortelor”, care se aplica, de exemplu, in unele scoli din Germania.
La furnici, exista diviziunea muncii, sunt grupuri specializate care indeplinesc diferite sarcini: furnicile care aduc hrana, furnicile-doica, furnicile-constructori. Aceste grupuri nu se amesteca unele cu celelalte. Este un model de societate care permite prevenirea propagarii unei epidemii in cadrul cuibului, mentioneaza cercetatoarea franceza.
Solutii radicale
In cazul altor specii, solutia de limitare a raspandirii epidemiilor ajunge sa fie mai radicala. Este cazul gorilelor, cimpanzeilor sau albinelor, care prefera sa-l abandoneze sau chiar sa-l ucida pe individul bolnav.
Maimutele mandril, de pilda, isi dau seama ca alti indivizi sunt bolnavi cu ajutorul semnalelor olfactive. In functie de nivelul de infectare cu diferiti paraziti, bacterii sau viermi, indivizii bolnavi degaja un anumit miros. Ceilalti indivizi din grup isi dau seama si il vor evita pe cel bolnav.
Acelasi semnal de alarma functioneaza si in cazul albinelor, care, dupa ce isi dau seama ca circula un microb in comunitatea lor, prefera sa „le arunce in strada” pe cele bolnave si nu le mai primesc in stup.
Publicitate