Ministrul rus al energiei crede ca petrolul va ajunge anul viitor la 55 de dolari barilul

Ministrul rus al energiei, Alexander Novak, a anticipat o redresare modesta a pretului petrolului in 2021, pe baza unei cererii reduse si a modificarilor induse de pandemie in comportamentul companiilor si al oamenilor, relateaza CNBC.

„Prognoza mea pentru 2021 este putin mai modesta decat cea a Goldman Sachs. Prevad intervalul de 50 – 55 dolari pe baril, ca pret mediu pentru anul viitor. Dar ne putem astepta la volatilitate pe piata”, a declarat ministrul vineri la CNBC.

Goldman Sachs a publicat saptamana trecuta o nota care prevedea ca titeiul Brent va urca la 65 dolari pe baril pana in al treilea trimestru al anului viitor.

„Viitoarea redresare va fi mult mai lenta”, a sustinut Novak, „nu va fi tendinta rapida pe care am observat-o in primele luni. In principal, asta datorita transformarii generale si schimbarilor in bilantul energetic si in comportamentul consumatorilor, in primul rand.”

Publicitate

Ministrul a remarcat scaderea calatoriilor de afaceri si trecerea la conferinte digitale, lucrul de acasa, toate acestea reducand calatoriile si, prin urmare, cererea de petrol.

„Acest lucru transforma in mod clar echilibrul energetic si va avea un impact asupra recuperarii cererii”, a spus el. „Am dori sa producem mai mult pentru a sprijini redresarea economica, dar suntem constransi de cererea limitata. Si rata cresterii sale este, de asemenea, limitata.”

Novak a adaugat ca „ponderea in crestere a surselor de energie non-carbon” in mixul energetic va contribui, de asemenea, la o recuperare mai lenta a petrolului pe termen lung.

Preturile petrolului au scazut cu mai mult de 3% vineri, Brent ajungind la 42,67 dolari pe baril, sub presiunea burselor in scadere si a temerilor legate de cerere, din cauza redresarii economice lente. Scaderea preturilor vine, de asemenea, in urma cererii interne mai mici de benzina si a rapoartelor care arata ca avansul locurilor de munca din SUA a incetinit in august, pe masura ce fondurile de asistenta guvernamentala s-au redus.

„Un scenariu este ca scaderea anuala a cererii va fi de aproximativ 9-10 milioane de barili pe zi”, a spus Novak. „Cred ca acest lucru se apropie de starea reala a lucrurilor si as fi inclinat sa fiu de acord cu aceste cifre.”

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.