Valer Dorneanu, presedintele CCR, a anuntat ca s-a amanat pentru data de 30 septembrie decizia privind Legea noului sistem de impozitare suplimentara a pensiilor de serviciu.
CCR a avut a avut pe masa de lucru sesizarile Avocatului Poporului si Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind aceasta lege.
In data de 17 iunie, Camera Deputatilor a votat modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile si indemnizatiile pentru limita de varsta.
Potrivit amendamentului, pensiile cu valoare de pana la 2.000 de lei inclusiv nu se impoziteaza, cele cuprinse intre 2.000 si 7.000 se impoziteaza cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impoziteaza cu 85% pentru ceea ce depaseste aceasta suma, prevede actul normativ. Legea a fost atacata la CCR de Avocatul Poporului si de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Publicitate
Avocatul Poporului: „Este o discriminare si dubla impozitare”
„Sunt mai multe argumente, dar in linii mari este vorba de incalcarea articolului 16 din Constitutie, iar a doua oara a articolului 56, pentru ca, pe de o parte, este vorba de nerespectarea principiului unei juste aplicari a sarcinii fiscale, iar, pe de alta parte, este vorba de o discriminare pe care noi am indentificat-o, pentru ca, daca va uitati in cuprinsul legii, desi se vorbeste de taxe, in realitate nu sunt taxe, ci sunt impozite. Taxa este ceva ce persoana trebuie sa plateasca si, in schimbul acelei plati, obtine un serviciu.
Avem aici si literatura de specialitate si decizii ale Curtii Constitutionale.
Or, in cuprinsul acestei legi este clar ca, de fapt, nu e o taxa ci este un impozit. Ba, mai mult, va spun ca este un dublu impozit, pentru ca, daca va uitati la cum e facuta legea, celor care au pensii peste 2.000 de lei oricum li se aplica din capul locului impozitul de 10%, pe care toata lumea il plateste, iar peste acesta vine taxa care este de 10% pentru pensiile intre 2.000 si 7.000 si de 85% la pensiile de peste 7.000 de lei. Nicaieri nu se spune ca impozitul acela de 10% ar fi eliminat. Este o dubla impozitare”, a spus Renate Weber.
Judecatorii Curtii Supreme au atacat la Curtea Constitutionala legea
„Noul sistem de impunere instituit sub denumirea de <taxa> poate fi calificat ca un nou impozit pe venit stabilit numai cu privire la anumite categorii de venituri. In circumstantele expuse, consideram ca regimul de impunere reglementat de dispozitiile criticate reprezinta o masura de politica fiscala ce contravine principiului egalitatii/nediscriminarii si principiului asezarii juste si echitabile a sarcinii fiscale. O asemenea optiune nu isi poate gasi o justificare rezonabila nici chiar in conjunctura economica globala care fundamenteaza promovarea reglementarii in discutie”, se arata in hotarare.
„Rezulta, astfel, ca pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminarii si principiului asezarii juste si echitabile a sarcinii fiscale. Aceasta <taxa>, pe langa faptul ca este discriminatorie si reprezinta de fapt un impozit pe venit deghizat, se calculeaza practic asupra venitului net din pensii, dupa deducerea din pensia bruta a impozitului pe venit, ceea ce duce practic, de la un anumit nivel, la un procent de fiscalizare calculat la pensia bruta de 95%. In aceste conditii, prin cuantumul ridicat, masura instituirii taxei reprezinta o adevarata confiscare si este de natura a afecta insasi substanta dreptului”, au aratat judecatorii ICCJ.
Publicitate