Lia Olguta Vasilescu, lider PSD, a postat luni pe Facebook un mesaj dur in care contesta datele comunicate de autoritati, cu privire la evolutia pandemiei de coronavirus.
„Doar 4 din 4600 de persoane testate sunt bolnave. Testare facuta cu aparatura performanta, dupa toate regulile si regulamentele nationale si internationale…
Si atunci de unde cifrele prezentate zilnic de Grupul de Comunicare Strategica? De ce nu incep masurile de relansare economica? Au trecut deja 125 de zile de cand ne tot ameninta Orban ca iese cu masuri economice… 125 de zile!!! Cate firme au fost ingropate de indolenta si incompetenta acestui guvern?”, a fost mesajul postat pe Facebook.
Conform primarului general, doar 4 persoane din 4.600 care au participat la testarea din Capitala au fost depistate pozitive cu COVID-19. Astfel, social democrati, contesta datele prezentate de Guvern. „Si atunci de unde cifrele prezentate zilnic de Grupul de Comunicare Strategica?”, scrie, pe Facebook, Lia Olguta Vasilescu.
„Din 11.000 de bucuresteni inscrisi in programul de testare cu PCR, au fost 4.600 de teste deja efectuate si din acestea doar 4 au fost pozitive”, a declarat Gabriela Firea, la Romania TV
Testarea locuitorilor capitalei, selectati prin proiectul Primariei Capitalei „Sunt imun la covid”, a inceput pe data de 10 iunie pe Arena Nationala, dar a fost oprita dupa o zi pe stadion. Primarul Gabriela Firea spune ca programul a fost blocat de Ministerul Sanatatii, si a depus plangere penala. Firea a precizat ca testarile vor continua, iar bucurestenii inscrisi vor fi programati la unitati medicale din Bucuresti.
In cadrul proiectului „Sunt imun la covid” au fost selectati 11.000 de bucuresteni.
„Aceste date sunt vitale pentru a stabili masurile urmatoare, pentru ca toate tarile si-au repornit economia, dar noi se pare ca inca suntem intr-un soi de asteptare care nu ne avantajeaza”, a mai precizat Gabriela Firea.