Marta Cartabia, presedinta Curtii Constitutionale din Italia, explica de ce libertatea unei persoane se incheie acolo unde incepe libertatea celuilat si cum trebuie sa procedeze statul in situatii de urgenta, cand trebuie sa restranga drepturile fundamentale.
Presedinta Curtii Constitutionale din Italia, Marta Cartabia, a acordat in premiera un interviu presei straine din Italia. Aleasa in decembrie 2019, Marta Cartabia este prima femeie presedinte din istoria de 60 de ani a Curtii Constitutionale italiene.Printre jurnalistii care i-au adresat intrebari s-a aflat si romanca Julia Virsta, conform cristoiublog.ro. Jurnalista a intrebat-o pe Marta Cartabia daca restrictiile pentru cetateni in perioada de carantina s-au dovedit a fi constitutionale in Italia si Europa si cat de mult s-a respectat legea fundamentala a statului.
Presedinta Curtii Constitutionale din Italia nu a dorit sa raspunda la a doua intrebare, precizand ca a face o judecata in momentul de fata este cat se poate de gresit. In schimb, pornind de la exemplul Italiei, Marta Cartabia a explicat de ce, libertatea individuala, desi inviolabila, poate fi limitata prin legi din motive de siguranta, in anumite situatii, cum este starea de urgenta.
„Iar aceasta este valabila pentru toate drepturile. Nu exista un drept absolut si aceasta dintr-un motiv foarte simplu. Necesitatile fiecarei persoane sunt multe. Prin urmare, daca protejez prea mult transparenta sacrific dreptul la privacy a fiecaruia. Daca protejez prea mult libertatea de miscare, sacrific siguranta (…)
Publicitate
In plus, pentru a proteja libertatea tuturor… Daca protejez o persoana in intregime aceasta poate sa mearga impotriva drepturilor, a spatiului si libertatii altora. Prin urmare primul concept este acesta ca nu este o noutate ca intr-o stare de urgenta drepturile sa fie limitate. Intr-o situatie de urgenta, in mod evident, presiunile sunt mai puternice deoarece exista un interes, in acest caz imi vine sa spun chiar, fata de integritatea persoanelor si integritatea natiunii, care primeaza si cere impunerea anumitor limite. Prin urmare, nu este nimic ciudat ca drepturile sunt limitate”, a explicat presedinta Curtii Constitutionale din Italia.
Marta Cartabia subliniaza insa ca toate curtile constitutionale, din toata lumea, atunci cand exista o limitare a unui drept, folosesc criteriul proportionalitatii.
„Este un criteriu universal al tuturor curtilor care protejeaza drepturile. Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Curtea israeliana, toate curtile care se ocupa de drepturi, evalueaza mereu. Se pun o serie de intrebari, cum ar fi:
1.Aceasta limitare este impusa cetatenilor pentru un motiv legitim?
2.De ce facem aceasta?
3.Apoi, chiar este necesar sa impunem aceasta limitare?
4.Sau exista si alte instrumente noninvazive?
5.In fiecare situatie este proportionala limitarea?
Iata acest limbaj: necesitate, proportionalitate, echilibru intre mai multe necesitati sunt criterii cu care Curtile ar judeca, si deja judeca, masurile impuse in diferite state”, a explicat presedinta Curtii Constitutionale din Italia.
Publicitate