Ministrul de Interne, Marcel Vela: Un politist local care protejeaza un parc are salariul de 8-9.000 de lei, iar un politist din MAI care isi risca viata are jumatate

Marcel Vela declara sambata seara ca trebuie implementata reforma politiei. Totul a plecat de la unele abuzuri pe care unii agenti de la Politia locala si nationala le-au in perioada starii de urgenta.

Ministru a spus la Digi24 ca trebuie facuta o delimitare clara intre Politia nationala si cea locala: „De la confuzia nominala sau inscriptionarea autovehiculelor, ar trebui clar o delimitare”.

Marcel Vela a adaugat ca, dupa ce vor fi facute anumite analize, cele doua institutii vor fi redenumite.

„In mod esential ar trebui facuta o analiza cu privire la competente, dincolo de uniforma sau inscriptionare, competentele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt in contradictie. In alta ordine de idei, Politia locala are un avantaj care nu este comparativ cu Politia nationala. Politistii locali sunt in subordinea primariilor, s-au marit salariile la primarii si in mod automat functionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un politist local care protejeaza ordinea publica intr-un parc din Timisoara are 8-9.000 de lei, iar un politist din MAI care isi risca viata sa prinda un criminal are la jumatate din salariul politistului local”, a declarat Vela.

„Trebuie evaluat in mod corect si cinstit, cu toata lumea la masa”, a subliniat Marcel Vela la Digi24.

Autor