Un preot din judetul Galati a organizat o slujba pentru ploaie pe un camp situat in apropierea unei localitati. La rugaciune au participat ajutoarele preotului si primarul comunei. Oamenii spun ca doar Dumnezeu ii mai poate ajuta sa treaca peste perioada de seceta.
Slujba religioasa inedita s-a desfasurat duminica, pe terenul localitatii galatene Slobozia Conachi.
La rugaciunea sustinuta de preotul comunitatii au mai participat cinci persoane, dascali, consilieri si primarul comunei. Participantii aveau masti si manusi de protectie si au invocat ajutorul divinitatii pentru a invinge seceta cu care se confrunta de sapte luni.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Emil Dragomir a spus ca rugaciunea a fost organizata deoarece regiunea se confrunta cu seceta severa si ca oamenii nu mai asteapta ajutor decat de la divinitate.
Publicitate
„A fost o rugaciune pentru ploaie. Rugaciunea s-a referit la faptul ca de 7 luni de zile, la noi si nu numai la noi, in marea majoritate a Moldovei nu a plouat deloc. Este o rugaciune in fata lui Dumnezeu, poate ne ajuta si o desfaca norii sa ne dea apa pentru culturile noastre”, i-a explicat corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Slobozia Conachi, Emil Dragomir.
Prefectul judetului Galati spune ca seceta a provocat pagube uriase si ca recolta va fi compromisa in totalitate in zonele fara irigatii.
„Ce nu-i irigat, vorbim despre suta la suta. Din ce am vazut eu, am vazut culturi de lucerna, am vazut culturi de grau care trebuie intoarse”, a declarat pentru MEDIAFAX, prefectul judetului Galati, Gabriel Avramescu.
Autoritatile galatene vor infiinta o comisie care va verifica unde s-a irigat si daca sistemele de irigatii au fost intretinute corespunzator.
Publicitate