Dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara, considera ca evolutia depinde in mare masura de comportamentul oamenilor. Desi au fost luate diverse masuri pentru a preveni raspandirea infectiei cu Covid-19, Musta considera ca oamenii nu sunt responsabili si nu respecta aceste reguli. Prin urmare, el a avertizat ca romanii vor intra intr-o perioada dificila, iar varful pandemiei se va atinge curand.
„In ultimul timp aceste reguli au fost incalcate, au fost diminuate, si atunci ne asteptam ca, intr-adevar, numarul de cazuri sa creasca mai mult. Probabil ca varful va fi peste doua-trei saptamani. In ceea ce priveste numarul de cazuri, nu stiu, totul depinde de noi.”, spune Virgil Musta.
Specialistul trage un semnal de alarma asupra medicilor. Primele semne ale bolii, tusea, febra sau durerea in gat. Astfel, medicul crede ca este foarte important ca boala sa fie surprinsa in faza incipienta, inainte ca virusul sa provoace in organism tulburari functionale sau organice grave. De altfel, sugereaza oamenilor sa ceara sfatul unui specialist de la primele simptome.
„In momentul cand avem aceste simptome, este bine sa ne prezentam intr-un serviciu de specialitate, ca sa analizeze daca intr-adevar pot apartine infectiei cu COVID sau nu. Iar daca da, recomand tuturor medicilor care lucreaza in aceste servicii pre-COVID, adica inainte de a fi diagnosticati cu testele specifice sa administreze o terapie patogenica de profilaxie a tulburarilor de coagulare care se pare ca sunt implicate in evolusia severa a bolii si a sindromului inflamator intens.”, a mai spus Virgil Musta, potrivit stiritv.ro
Medicul isi sfatuieste colegii sa isi pastreze calmul si sa gestioneze asa cum trebuie situatia, pentru ca sunt cei mai importanti in lupta cu virusul si au cea mai mare responsabilitate.
Publicitate