Ultimele informatii despre eventuale masuri de relaxare a restrictiilor

Grupul de Comunicare Strategica (GCS) a transmis, luni ultimele informatii cu privire la eventualele masuri de relaxare a restrictiilor impuse pentru prevenirea coronavirusului.

Potrivit GCS, masurile instituite pana in acest moment de autoritati isi dovedesc eficienta in combaterea raspandirii noului coronavirus (COVID-19) si se impune respectarea stricta a acestora si in perioada imediat urmatoare.

„Eventualele masuri de relaxare a restrictiilor nu sunt avute in vedere pentru perioada imediat urmatoare din ratiuni de securitate sanitara. Dezbaterile referitoare la ridicarea graduala a restrictiilor trebuie sa tina cont de evolutia epidemiologica in fapt, precum si de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare”, arata GCS.

Potrivit autoritatilor, se fac permanent estimari asupra evolutiei raspandirii virusului, care se bazeaza in primul rand pe comportamentul social si pe rata de conformare a cetatenilor fata de masurile deja adoptate.

Publicitate

Articolul continuă după reclame

„In acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind masurile de relaxare a restrictiilor privesc initiative individuale, care nu au facut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toti factorii implicati in gestionarea situatiei raspandirii noului coronavirus (COVID-19), tinand cont de toate riscurile si de identificarea masurilor care pot fi implementate pentru a garanta sanatatea cetatenilor. In analiza referitoare la eventualele masuri de relaxare a restrictiilor se va tine cont de recomandarile Comisiei Europene, precum si de coordonarea cu celelalte state ale Uniunii Europene”, anunta GCS.

Citeste si articolul :   Ministrul Sanatatii, anunt de ultim moment: Noi reguli din Septembrie

In privinta deciziilor referitoare la relaxarea masurilor de restrictie, GCS transmite ca se va tine cont de nevoia aplicarii acestora tuturor categoriilor de cetateni.

„Astfel, va fi avuta in vedere implementarea acelor solutii prin care sa beneficieze de aceste masuri toate categoriile de persoane, in conditii de siguranta sanitara, fara a impune restrictii suplimentare anumitor categorii de persoane”, mai spun reprezentantii GCS.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.

Comentariile sunt închise.