Vela: Acordul MAI – BOR pentru slujba de Pasti se modifica

Slujbele din Noaptea de Inviere se vor organiza fara prezenta credinciosilor, Pastiul va fi distribuit de catre personalul clerical si voluntari vineri, sambata si duminica, iar Sfanta Lumina va fi distribuita de clericii si voluntarii, credinciosi, care nu vor iesi in strada,a declarat Marcel Vela.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri seara, ca acordul dintre MAI si Biserica Ortodoxa Romana a fost modificat, avandu-se in vedere estimarile recente ale specialistilor pentru urmatoarele doua saptamani, care prevad extinderea pandemiei.

Astfel, slujbele religioase din Noaptea de Inviere se vor oficia cu respectarea indrumarilor Bisericii Ortodoxe Romane si a prevederilor din ordonantele militare privind reuniunile publice si distantarea fizica, fara participarea credinciosilor in incinta, in curtea sau in apropierea lacasurilor de cult.

De asemenea, paine binecuvantata in forma de prescuri, stropita cu aghiasma si vin, numita „Pasti, care va fi sfintita joi, 16 aprilie, va fi distribuita la domiciliul credinciosilor din toate parohiile de catre personalul clerical si de voluntarii. Acest lucru se va intampla vineri, 17 aprilie si sambata, 18 aprilie, in intervalul orar 08.00 – 17.00 si in prima zi de Pasti intre orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credinciosilor.

„Sfanta Lumina sosita de la Ierusalim va fi distribuita in parohii de catre personalul clerical si maximum cinci voluntari, sambata, 18 aprilie, incepand cu ora 20.00. Astfel, clericii din fiecare parohie, ajutati de un numar de maximum 5 voluntari, cu echipament de protectie, masca si manusi, in calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Pastilor sau a Sfintei Lumini respectand reglementarile prevazute in ordonantele militare, avand asupra lor cartea de identitate si ca semn distinctiv banderola alba pe brat, precum si un ecuson cu data de identificare stampilat de parohie”, a spus Marcel Vela.

Pentru a primi Lumina Sfanta sau Pastile, credinciosii nu vor iesi in strada, a mai spus ministrul de Interne.

„Credinciosii vor primi Pastele sau – sambata seara si sambata noaptea – Sfanta Lumina, din pragul casei ori de la fereastra fara a iesi in strada, iar in zona locuintelor multifamiliale (blocuri – n.r.) acestea vor fi inmanate unui reprezentant desemnat de Asociatia de proprietari de chiriasi, care va purta echipament de protectie, masca si manusi”, a mai spus Vela.

Citeste si articolul :   Bilant COVID-19 din 29 martie 2022, in Romania.

Spitalele in care nu exista preot de caritate, centrele sociale si centrele de carantina vor primi Pasti si Lumina Sfanta de la cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate in misiune in noaptea de Inviere.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.