Deficitul bugetar urca la 6,7% din PIB la rectificare

Deficitul bugetului general consolidat pentru acest an urcă la 6,7% din PIB la prima rectificare bugetară din acest an, în condiţiile în care măsurile adoptate pentru stimularea economiei reprezintă 3% din PIB, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, într-o declaraţie la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, pe cash deficitul se majorează cu 31,9 miliarde de lei.

Ministrul Finantelor a anuntat, de asemenea, ca estimarile Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza indica o contractie a economiei de 1,9% in acest an si un PIB nominal in scadere la 1,12 miliarde de lei.

“Este o rectificare bugetara care vine mai devreme decat eram obisnuiti pentru ca a fost nevoie de unele masuri de sustinere a economiei. Pachetul care vine pentru sustinerea economiei, cumulat, are o valoare de aproape 3% din PIB. Vorbim aici de somaj tehnic, garantii pentru IMMInvest, ajutorul pentru profesii liberale, indemnizatii concedii medicale, sanatate, ajutor pentru parinti, stimulente cadre medicale, plus facilitatile fiscale pentru companii.

Publicitate

Toate acestea insumate duc la un pachet de 3% din PIB, ceea ce inseamna ca si deficitul se va schimba. Coordonatele macro de la care pornim: Comisia Nationala de Strategie si Prognoza estimeaza ca economia va avea o contractie de minus 1,9% si un deflator PIB de 4,9%. Asta inseamna o crestere generalizata a preturilor in economie si un PIB nominal de 1,08 miliarde de lei fata de 1,12 miliarde de lei cat am avut in vedere la bugetul initial.

Citeste si articolul :   Dr. Marius Ionescu, despre efectul Remdesivir: „Pacienta obosea pana la lesin, acum a mers la baie aproape nesustinuta“

In aceste conditii, deficitul bugetului general consolidat creste de la 40,5 miliarde de lei la 72,5 miliarde de lei, ceea ce inseamna un deficit estimat pentru acest an de 6,7% din PIB. Acestea sunt estimari pe care le facem in acest moment. Cu datele pe care le avem. Deficitul bugetului general consolidat se majoreaza in termeni cash cu suma de 31,9 miliarde de lei”, a declarat Florin Citu.

Principalele declaratii ale ministrului de Finante Florin Citu:

coordonatele macro de la care pornim: Comisia de prognoza estimeaza o contractie de -1,9% din PIB
Deficitul bugetului creste de la 40,5 miliarde de lei la 72,5 miliarde de lei, adica 6,7% din PIB

Pe venituri: criza a insemnat un soc puternic.​ Din economia interna estimam ca vom incasa mai putin cu 23,2 miliarde lei. Dupa discutiile cu CE, estimam ca vom primi 3,8 miliarde lei. Inseamna ca pe sold veniturile scad cu 19,4 miliarde lei.​

Estimam incasari mai mici de la impozitul pe profit cu 2,2 miliarde lei. De la impozitul pe venit o scadere cu 1,5 miliarde lei, TVA -5,5 miliarde lei, accize -2,6 miliarde lei, CAS -8,3 miliarde lei.​

Citeste si articolul :   1.500 de romani adusi cu avioanele din Italia intra in carantina la Mamaia. Presedintele CJ Constanta: Este un act iresponsabil, fara precedent

Cheltuielile bugetului cresc cu 12,5 miliarde lei. La cheltuieli de personal avem un plus de 576 milioane lei, iar aici e inclusa plata stimulentului de risc de 2.500 lei brut pe luna pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar implicat direct pe perioada starii de urgenta.
La cheltuieli cu asigurarile sociale cresc cu peste 6,9 miliarde de lei (somajul tehnic si alte cheltuieli cu sanatate).

Cheltuielile la fondul de rezerva se majoreaza cu 3 miliarde lei. Pana la urmatoarea rectificare, in cazul in care avem nevoie de resurse pentru somaj tehnic suplimentar, sanatate, autoritati locale putem sa luam acesti bani, sa nu mai facem o rectificare bugetara.

Ministerul Muncii mai primeste 8,1 miliarde lei si la Ministerul Sanatatii 3,8 miliarde lei​
Rectificarea bugetara sustine primul pachet de masuri.

Al doilea pachet de masuri, pentru repornirea economiei, la care lucram acum, va aparea dupa terminarea starii de urgenta

Vineri incepe IMM Invest, cel mai amplu program de investitii pentru antreprenori din istoria Romaniei

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.