Ministerul Sanatatii a emis Protocolul in caz de deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Acesta explica si modul in care vor fi inmormantati cei decedati dupa ce au fost infectati cu COVID-19.
Ministrul Sanatatii a emis un nou ordin pentru aprobarea Protocolului specific privind managamentul dupa decesul pacientilor infectati cu noul coronavirus. Protocolul prevede reguli stricte pentru angajatii firmelor de pombe funebre, dar si o procedura rapida pentru inmormantarea celor decedati dupa ce au fost infectati cu noul virus.
,,In cazurile spitalizate pentru care in perioada internarii in unitatea sanitara se confirma diagnosticul de infectie cu SARS-CoV, evolutia fiind urmata de deces, autopsia cadavrului pentru a confirma diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator nu mai este necesara, este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase”, se arata in Ordinul 570, publicat in Monitorul Oficial.
Certificatul de deces va fi completat si eliberat de medicul curant al pacientului din sectia de spital. Protocolul se aplica si urmatoarele cazuri de deces: persoanelor aflate in izolare la domiciliu si persoanelor aflate in carantina, in evidenta directiilor de sanatate publica sau a altor institutii ale statului. In aceste situatii medicul de familie este cel care elibereaza certificatul medical constatator al decesului, in baza fisei medicale a pacientului.
Publicitate
Pacientii cu Covid primesc bratari de identificare, se arata in ordin.
,,In ceea ce priveste identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacientii confirmati cu SARS-CoV2 vor primi bratata de identificare cu numele si prenumele, completate lizibil si verificate in baza documentului de identitate”, se mai arata in Ordinul 570.
Rudele vor fi anuntate telefonic in legatura cu decesele.
,,Apartinatorii vor fi informati telefonic de catre unitatile sanitare in legatura cu cazurile severe si despre survenirea decesului. In cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului in termen de 24 de ore de la deces, pentru apartinatorii care locuiesc la o distanta mai mica de 100 km de locul decesului si de maximum 48 de ore daca acestia locuiesc la o distanta mai mare de 100 km sau in situatii speciale”, potrivit noului Protocol specific.
Totodata, in document scrie ca iesirea apartinatorului din izolare sau carantina pentru confirmarea decesului nu este permisa. Mai mult, daca apartinatorul sau delegatul acestuia nu se prezinta in intervalul de timp prevazut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. In aceasta situatie, asistentul social sau o persoana delegata in acest sens din unitatea medicala va anunta de urgenta serviciul social de pe langa primaria locala si va declara decesul la oficiul de stare civila.
Persoana decedata va fi transportata de la spital la morga in saci impermeabili dubli.
„Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infectiei COVID-19 confirmata prin teste de laborator fara leziuni traumatice nu se imbalsameaza. Cadavrul va fi asezat intr-un sac impermeabil dublu si ermetic inchis cu fermoar si va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe baza de formol). Personalul care, potrivit atributiilor, manipuleaza cadavrul, imbracamintea si obiectele contaminate cu secretii ale persoanei decedate si transporta cadavrul catre spatiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protectie”, potrivit Ordinului 570.
Protocolul stabileste si ce au de facut rudele celor care mor de COVID-19.
Potrivit Protocolului, echipamentele individuale de protectie pentru apartinatorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de catre unitatea sanitara in care a fost internat pacientul. Apartinatorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament de protectie de unica folosinta. Au nevoie de un halat de unica folosinta, de o masca faciala, botosei si manusi.
Cel mult doua persoane dintre apartinatorii decedatului pot vedea cadavrul numai dupa ce imbraca echipamentul individual de protectie. In caz de identificare pozitiva vor semna o declaratie si se va completa intr-un registru special.
In Protocol mai scrie ca inhumarea/incinerarea se va efectua in cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Familia sau reprezentantii autoritatilor publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul in care se pune cadavrul.
Nu in ultimul rand, in Ordinul 570 scrie clar ca se pot face autopsii medico-legale numai in cazurile de suspiciune/confirmate cu noul coronavirus, insa, doar pe baza ordonantei emise de organele de cercetare penala.
Publicitate