Press "Enter" to skip to content

Sorina Pintea si-a retras demisia din functia de manager al Spitalului Baia Mare. Ce se intampla acum

Fostul ministru al Sanatatii, Sorina Pintea, in prezent sub control judiciar pentru luare de mita, si-a retras demisia din functia de manager al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare, inregistrata in 5 martie, si a anuntat ca este in concediu medical.

Reprezentantii Consiliului Judetean Maramures au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX ca Sorina Pintea a obtinut postul de manager al spitalului prin concurs, iar mandatul ii expira in acest an.

„Sorina Pintea a transmis o adresa la Consiliul Judetean Maramures prin care a anuntat ca isi retrage demisia din functia de manager al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare inainte de implinirea termenului dupa care demisia producea efecte. Dansa informeaza Consiliul Judetean Maramures ca ramane in concediu medical si propune ca in functia de manager al spitalului sa fie inlocuita de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de aceasta retragere a demisiei si am informat la randul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obtinut postul de manager prin concurs, iar mandatul ii expira in acest an”, au spus reprezentantii CJ Maramures.

Demisia Sorinei Pintea din functia de manager al Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” Baia Mare a fost inregistrata, in 5 martie, la Consiliul Judetean Maramures.

In demisia inregistrata la CJ Maramures, Sorina Pintea a scris ca a demisionat din functia de manager al Spitalului din Baia Mare avand in vedere ca este cercetata penal intr-un dosar al DNA si pentru o buna desfasurare a urmaririi penale si a procesului penal.

Fostul ministru al Sanatatii a fost plasata sub control judiciar pentru luare de mita.

One Comment

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.