Cine este politista care a salutat cu mana la chipiu un medic abia iesit din garda

Politista care si-a exprimat recunostinta fata de un medic recent iesit din tura a fost prezentata oficial de reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne.

„Ea este Alexandra, politista care a avut acea reactie admirabila fata de medicul pe care l-a oprit in trafic.
Intamplarea s-a petrecut ieri dimineata, atunci cand Alexandra a fost de serviciu in zona Unirii.

Era in jur de 7 cand a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul usor intredeschis, de la o distanta sigura, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:

– Buna dimineata! Va rog sa-mi prezentati adeverinta sau declaratia pe proprie raspundere si documentul de identitate! Va rog, sa le ridicati la nivelul geamului pentru a le putea vedea.

Publicitate

– Buna dimineata! Uitati cartea de identitate, iar aceasta este legitimatia. Sunt medic, acum am iesit din garda si merg spre acasa.

In acel moment, Alexandra a facut un pas in spate, cat sa poata fi vazuta mai bine, a luat pozitia drepti si a dus mana la cascheta.

Citeste si articolul :   Scoli inchise intre 25 si 29 septembrie. Orele se tin online

– Am onoarea sa va salut, domnule doctor! Noi va multumim pentru tot ceea ce faceti. Va asiguram de toata pretuirea noastra! CU RESPECT!

– Va salut si eu, a spus medicul, facand acelasi gest. Va rog frumos sa aveti grija de dumneavoastra. O zi usoara!

Alexandra este promotia 2019, iar duminica, pe 5 aprilie, implineste 21 de ani.
Acum, insa, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a vazut ca, pe sub masca de protectie, salutul ei a fost insotit si de un zambet.

Domnule doctor, Alexandra va saluta, de data aceasta cu zambet!”

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.