Primul mesaj transmis de senatorul PNL Vergil Chitac, dupa ce a aflat ca este infectat cu noul coronavirus

Senatorul PNL Vergil Chitac a postat un mesaj, pe pagina sa de Facebook, dupa ce a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus.

„Dragi prieteni,

Din pacate, starea de rau pe care am acuzat-o in ultimele zile s-a dovedit a fi cauzata de Coronavirus COVID-19. Voi urma intocmai procedurile Directiei de Sanatate Publica si am incredere ca totul se va rezolva cu bine. Sunt extrem de mahnit ca eu, sotia mea si atatia alti oameni din Romania si din lume trecem prin astfel de momente. E o incercare pentru toata planeta.

Ma impresioneaza mesajele si incurajarile care nu se mai opresc. Va multumesc si va doresc din suflet sa fiti sanatosi si sa aveti mare grija de voi, pentru ca boala poate lovi cand nu te astepti”, este mesajul transmis de Vergil Chitac, potrivit stirileprotv.ro.