Cum si-a revenit unul dintre primii pacienti din Wuhan infectati cu coronavirus. A scris totul intr-un jurnal pe care l-a publicat recent: „cea mai grava boala pe care am avut-o vreodata”

Un tanar de 25 de ani, primul cetatean britanic confirmat cu coronavirus, vorbeste despre „cea mai groaznica boala pe care a avut-o”, care i-a provocat „frisoane, dificultati de respirare si dureri in tot corpul”.

Connor Reed, in varsta de 25 de ani, este un profesor britanic din North Wales stabilit in orasul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus.

In luna noiembrie, barbatul a devenit primul britanic confirmat cu noul virus. Intr-un interviu pentru Daily Mail, profesorul a povestit cum a invins boala care a infectat zeci de mii de persoane pe glob.

Ziua 1, 25 noiembrie 2019 – Am racit. Stranut si ochii imi sunt putin incetosati. Nu e totusi destul de rau incat sa nu merg la munca. Am ajuns in aceasta tara sa predau engleza, dar acum sunt managerul unei scoli din Wuhan, unde traiesc de 7 luni.

Vorbesc mandarina fluent si slujba mea e interesanta. Raceala mea nu ar trebui sa fie prea contagioasa, deci nu am motiv sa nu merg la munca. Traiesc singur, deci nu sunt sanse mari sa o dau altei persoane. Nu exista stiri despre un nou virus. Nu am motive de ingrijorare, e doar un stranut.

Ziua 2 – Ma doare gatul. Imi amintesc ce facea mama cand eram mic si imi prepar apa fierbinte cu miere. Acum e mai bine.

Ziua 3 – Nu fumez si nu beau aproape deloc. Dar e important pentru mine sa scap repede de raceala, ca sa fiu bine pentru munca.

Ziua 4 – Am dormit ca un bebelus azi noapte. Whiskey-ul chinezesc este un tratament bun pentru orice.

Ziua 5 – Am scapat de raceala, chiar nu a fost mare lucru.

Ziua 7 – Am vorbit prea devreme. Ma simt oribil. Nu mai e doar o simpla raceala. Ma doare tot corpul, capul imi explodeaza, ochii imi ard si gatul meu e blocat. Raceala a coborat in piept si am o tuse urata.

Simptomele m-au lovit ca un tren dupa-amiaza asta si daca nu se intampla un miracol, nu am cum sa ajung maine la munca. Nu doar pentru ca ma simt rau, ci nu vreau sa dau raceala altor colegi.

Ziua 8 – Nu merg la munca azi. I-am avertizat ca e posibil sa lipsesc toata saptamana. Pana si oasele ma dor. E greu de imaginat ca o sa imi revin curand.

Pana si sa ma dau jos din pat e dureros. Stau in pat si ma uit la televizor, incerc sa nu tusesc prea mult pentru ca doare prea tare.

Ziua 9 – Pana si pisica mea pare ca incepe sa se simta rau. Nu mai e asa plina de viata si nu mai vrea sa manance. Nu o condamn, si eu mi-am pierdut pofta de mancare.

Ziua 10 – Inca am febra. Am terminat un sfert de sticla de whiskey si nu ma simt in stare sa ies sa mai iau. Nu conteaza, nu cred ca alcoolul asta chinezesc ma ajuta prea mult.

Ziua 11 – Dintr-o data ma simt mai bine, cel putin fizic. Raceala s-a dus. Dar pisica a murit. Nu stiu daca avea ce am si eu, sau macar daca pisicile iau raceala umana. Ma simt oribil.

Ziua 12 – Tocmai cand ma gandeam ca am scapat, raceala s-a intors. Respir greu. Ma epuizeaza sa ma ridic din pat sa merg la baie. Transpir, ard, sunt ametit si tremur. Televizorul e pornit dar nu inteleg mai nimic. Noaptea asta e un cosmar. Simt ca ma sufoc, nu m-am simtit asa rau in viata mea.

Cand expir, plamanii mei suna ca o punga de hartie mototolita. Trebuie sa merg la doctor. Daca chem serviciile de urgenta, trebuie sa platesc ambulanta si o sa ma coste o avere. Sunt bolnav, dar nu cred ca sunt pe moarte, nu?

Pot sa rezist sa merg cu taxiul. Ma duc la Spitalul Universitar Zhongnan pentru ca acolo sunt multi straini. Nu prea are sens, dar vreau sa vad un doctor britanic. Cand ajung acolo, doctorii imi spun ca am pneumonie. De aia plamanii mei scoteau sunetul ala.

Ziua 13 – Am ajuns inapoi acasa ieri, tarziu. Doctorii mi-au dat antibiotice pentru pneumonie dar nu imi vine sa le iau. Sunt ingrijorat ca corpul meu o sa devina rezistent la antibiotice si daca ma imbolnavesc vreodata tare si am nevoie de ele, nu o sa isi mai faca efectul. Incerc sa inving boala asta cu remedii traditionale.

Ma ajuta sa stiu ca e pneumonie. Am doar 25 de ani si sunt sanatos in general: imi spun ca nu am motive de ingrijorare. Am un Balsam de Tigri. Se pune in apa fierbinte si stau cu un prosop pe cap sa il inhalez.

Ziua 14 – Fierbe o oala cu apa. Adauga Balsamul de Tigri. Prosop pe cap. O ora sub prosop. Repeta.

Ziua 15 – Toate zilele par ca una.

Ziua 16 – O sun pe mama mea, care e in Australia. Nu avea rost sa o sun pana acum, doar s-ar fi ingrijorat si ar fi sarit intr-un avion. Asta n-ar fi mers: dureaza 100 de ani sa primesti o viza de vizitator in China. Sunt fericit ca ii aud vocea, chiar daca eu nu prea pot sa vorbesc.

Ziua 17 – Ma simt un pic mai bine, dar nu vreau sa ma entuziasmez inca. Am mai trecut prin asta.

Ziua 18 – Plamanii mei nu mai suna ca o gramada de crengi rupte.

Ziua 19 – Ma simt destul de bine incat sa ies din casa sa imi mai iau Balsam de Tigri. Nasul mi s-a desfundat suficient incat sa miros ce gatesc vecinii mei si cred ca mi se face pofta de mancare pentru prima data in doua saptamani.

Ziua 22 – Speram sa ma pot intoarce la munca, dar nu am nicio sansa. Pneumonia s-a dus, dar acum ma doare corpul extrem de tare. Sinusurile sunt in agonie si urechile stau sa imi explodeze. Stiu ca nu e prea bine dar imi masez interiorul urechii cu bucatele de vata, incercand sa scap de durere.

Ziua 24 – Aleluia! Cred ca sunt mai bine. Cine ar fi stiut ca o raceala poate sa fie asa groaznica?

Ziua 36 – Un pont de la un prieten ma face sa ma duc grabit la magazine. Aparent, oficialii chinezi sunt ingrijorati de un virus nou care se raspandeste prin oras. Sunt zvonuri despre ore de mers acasa seara si restrictii de calatorie. Stiu ce va insemna asta – cumparaturi de panica in magazine. Asa ca e nevoie sa fac ceva rezerve de mancare si lucruri esentiale pana se hotaraste toata lumea sa faca asta.

Ziua 37 – Zvonurile erau adevarate. Toata lumea trebuie sa stea azi inauntru. Din ce am auzit, virusul e o raceala nesuferita care poate provoca pneumonie. Ei, asta suna cunoscut.

Ziua 52 – O notificare de la spital ma informeaza ca am fost infectat cu coronavirusul Wuhan. Presupun ca ar trebui sa fiu fericit acum ca nu il pot lua din nou – sunt imun!

Totusi, trebuie sa port zilnic masca la fel ca toata lumea daca ies din casa, sau risc sa fiu arestat. Autoritatile chineze sunt foarte dure in ceea ce priveste izolarea virusului.

Ziua 67 – Intreaga lume incepe sa auda de coronavirus. Le-am spus catorva prieteni pe Facebook si cumva stirea a ajuns in presa.

Ziaristii locali din orasul meu din Marea Britanie au fost in contact cu mine. Poate am luat coronavirusul de la piata de peste.

E un loc bun la pret, parte din locurile obisnuite pentru locuitorii din Wuhan.

De cand epidemia a devenit stire internationala, am vazut rapoarte isterice (in special in presa americana), conform carora in piata din Wuhan s-ar vinde carne de liliac si chiar de koala. Nu am vazut niciodata asa ceva.

Ziua 72, 4 februarie – Se pare ca un ziar crede ca e extraordinar ca am incercat sa ma vindec cu whiskey.

Vreau sa mentionez ca nu aveam idee atunci ce aveam. Un articol din New York Times spune: „Un profesor britanic pretinde ca a invins coronavirusul cu whiskey fierbinte si miere”.

Imi doresc sa fi fost asa usor.

Autor