Premiera de exceptie la Galati. O adolescenta de 16 ani merge pe picioarele ei pentru prima oara in viata

O echipa de medici de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” a reusit, cu ajutorul microscopului chirurgical, o operatie dificila care ii va permite unei adolescente de 16 ani sa poata merge normal, dupa o viata chinuita din cauza unui accident teribil suferit pe cand era doar bebelus.

Interventia chirurgicala facuta in premiera la Galati, a durat 10 ore si a adus o noua sansa pentru o fata de 16 ani. La operatie au participat medici rezidenti si anestezisti absolventi ai Facultatii de Medicina si Farmacie de la Universitatea „Dunarea de Jos”, dar si un cadru didactic de la aceeasi facultate, iar concluzia unanima a fost ca totul s-a incheiat cu un succes remarcabil.

„Fata a suferit, pe cand avea 11 luni, o arsura prin flacara, soldata cu numeroase complicatii, cum ar fi lipsa circulatiei in membrele inferioare, care au dus la amputarea degetelor si multe grefe de piele. De atunci pana in prezent, pacienta a trecut prin 13 operatii la Bucuresti, insa, cu toate acestea, se deplasa greoi, iar la piciorul stang, pentru ca nu avea calcai, practic calca pe os si acolo exista in permanenta o ulceratie si durere”, a specificat dr. Andreea Luca, medic specialist chirurgie plastica, sefa echipei medicale, potrivit adevarul.ro

Citeste si articolul :   Scene de groaza intr-un parc. Doi copilasi au fost agresati de un barbat

„Interventia de la Galati a constat intr-un transfer liber de tesut – muschi – de la coapsa dreapta la nivelul defectului de calcai stang, prin conectarea vaselor muschiului la vasele piciorului, cu ajutorul microscopului operator”, a mai adaugat dr Luca.

Publicitate

Articolul continuă după reclame

echipa de medici

Din echipa au mai facut parte dr. Laura Candussi, medic primar ortopedie si chirurgie pediatrica, dar si cadru didactic la Facultate, trei medici rezidenti – Ilie Balan, Daniela Ene (absolventi ai UDJG), Dorin Jamba – si doi anestezisti – Cristina Bordeanu si Andreea Voicu – ambele medici specialisti ATI, absolvente ale Facultatii de Medicina de la Galati.

„Este cea mai dificila interventie pe chirurgie plastica, iar sansele de reusita sunt destul de mici, din cauza complicatiilor. Se facea, pana acum, doar in marile centre universitate, unde exista o echipa complexa de medici si aparatura pe masura. De un an, avem si noi microscop chirurgical si putem realiza astfel de interventii. Ma bucur ca am reusit sa functionam ca o mare echipa si ca pacientii nostri nu mai trebuie sa plece din Galati pentru a se trata”, a declarat Laura Candussi.

Citeste si articolul :   Florin Citu, revoltat: "Nimeni nu este mai presus de lege."

Adolescenta a mai avut nevoie de numai o saptamana pana a reusit sa calce pe piciorul stang pentru prima oara in viata ei. Ea va mai suferi cateva grefe de piele, cu rol plastic, insa functionalitatea piciorului a fost rezolvata complet.

„Suntem o echipa tanara, ne bucuram ca dr. Luca a venit de la Iasi si a ramas aici. Ne bucuram ca studentii de la Medicina vin in practica la noi si au ce vedea, urmaresc interventiile din blocul operator, fac scheme de tratament alaturi de medicii specialisti si stau cot la cot cu noi in garzi. Exista speranta intr-un viitor mai bun”, a mai specificat dr. Laura Candussi.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.