Explozie puternica la o uzina din Romania. Sunt victime. S-a activat PLANUL ROSU

O explozie puternica a avut loc, joi, la uzina de armament Babeni, judetul Valcea. Potrivit ISU Valcea, in timpul unei operatiuni de dezamorsare a munitiei, a explodat o mina antipersonal.

Patru persoane au murit, trei barbati si o femeie. Alte patru persoane sunt constiente si au fost preluate de ambulante.

„Starea ranitilor este una stabila, constienti. Acestia sunt transportati la Spitalul de Urgenta Valcea”, a declarat Dan Padureanu, directorul Ambulantei Valcea.

„Astazi, in jurul orei 15:00 pompierii militari au fost solicitati pentru interventie. In urma deflagratiei au rezultat patru persoane decedate si patru ranite, ulterior ranitii au fost transportati la spital. Se actioneaza pentru a stabili in ce imprejurari s-a produs evenimentul. Interventia este in desfisurare”, a precizat Octavian Fulger, purtatorul de cuvant ISU Valcea. Cele patru persoane care au murit ar fi lucrat la dezamorsarea unei mine, a mai precizat acesta.

Publicitate

Uzina Mecanica Babeni (jud. Valcea) a fost infiintata in 1983 si este concentrata pe productia de tehnologie militara. Uzina Babeni este o companie certificata ca furnizor pentru Ministerul Apararii din Romania si pentru NATO.

Citeste si articolul :   Ce este nitratul de amoniu care a provocat apocalipsa din Beirut

In uzina se produce, dar se si neutralizeaza munitie si armament.

In anul 2019 a avut loc o explozie la uzina de la Babeni in urma careia un muncitor in varsta de 22 de ani a murit.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.