Cumparare vechime in munca. Cine nu beneficiaza de aceasta masura

Legea privind cumpararea vechii in munca a fost promulgata de Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, pe 22 iunie, dupa ce aceasta a fost adoptata de Parlament in mai 2021.
Acum, autoritatile au facut noi precizari despre aceasta lege. Cine nu poate cumpara vechime in munca?

Noua lege privind cumpararea de vechime in munca se aplica doar in cazul pensionarii pentru limita de varsta, nu si pentru pensionarea anticipata, a declarat luni presedintele Casei Nationale de Pensii Publice, Daniel Baciu. El a precizat ca oamenii nu pot cumpara ani-vechime doar ca sa iasa mai devreme la pensie.

„Daca va uitati foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanta 163/2020, care reglementeaza aceasta cumparare de vechime retroactiva, se specifica foarte clar ca aceasta cumparare de vechime este valabila numai pentru pensia de limita de varsta. Am facut aceasta facilitate pentru beneficiarii nostri numai in cazul in care oamenii indeplinesc in mod clar conditiile de limita de varsta”, a declarat Daniel Baciu, potrivit Agerpres.

Presedintele CNPP a mentionat ca noile reglementari nu pot fi speculate de cetateni in sensul cumpararii de vechime in munca pentru ca ulterior sa se solicite pensionarea anticipata.

„Nu poti sa cumperi niste ani-vechime doar ca sa iesi mai devreme la pensie. Este nefiresc si anormal. Evident ca ne-am gandit la aceasta speculatie si am eliminat-o din lege”, a mai spus acesta.

Potrivit legii intrate in vigoare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpara vechime in munca pentru o perioada de cel mult 6 ani in care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia in tara, in statele membre UE sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale.

Pentru a cumpara vechime in munca, persoanele interesate trebuie sa incheie pentru aceste perioade un contract de asigurare sociala cu casa de pensii si sa acopere contributiile de asigurari sociale datorate respectivei perioade.

Potrivit noii legi, cumpararea vechimii in munca este permisa pana la data de 1 septembrie 2023.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.