Nu cred ca exista om caruia sa nu-i placa cea mai mare sarbatoare din an, Craciunul. In aceasta perioada ne amintim cel mai mult de copilarie, de mirosul cozonacului, de bucuria cu care impodobeam bradul si cel mai important, eram impreuna cu cei dragi. Anii ne-au schimbat, am devenit mai reci, iar noi alergam tot mai mult dupa lucruri materiale.
Nu stiu cum este la voi, dar la mine este primul an in care amintirile sarbatorilor din copilarie au venit ca un bumerang. Oare o sa ne fure CoviGrinch Craciunul. Exact la asta m-am gandit dupa ce am vazut filmul Grinch.
A reusit nenorocitul asta de virus sa ingenuncheze o intreaga planeta si sa dea peste cap destinele oamenilor. Poate si el are un scop anume, poate a asa a vrut Dumnezeu sa ne opreasca din alergat, poate…. Sarbatorile nu mai erau la fel ca in copilarie, totul se reducea la distractii si cadouri. Eu cred ca a venit vremea sa vedem adevarata valoare a Craciunului.
Craciunul inseamna toata familia alaturi, nu in statiuni, nu in alte tari, acasa cu cei dragi. Poate acum ne vom da seama ca cel mai important lucru este sa ne vedem parintii, copiii, nepotii. Craciunul nu este despre excursii, despre Targuri, Craciunul este despre iubire, bunatate, caldura sufleteasca. Poate CoviGrinch sa ne fure distractiile si cadourile scumpe, dar niciodata nu va putea sa ne fure ceea ce avem in suflet.
Eu m-am oprit din alergat, voi face sarbatorile langa cei dragi mie. Nu merg la Targurile de Craciun, imi voi strange in brate mama si-i voi spune cat de mult o iubesc! Magia sarbatorilor de iarna sa va aduca speranta. Daruiti din tot sufletul bunatate, asta ne apropie de Dumnezeu! Doamne, ajuta, tuturor!
Publicitate