Doar 8 din 100 de elevi de la tara termina o facultate. O organizatie vrea sa schimbe situatia

Statisticile realizate in Romania arata ca doar 8 din 100 de elevi din mediul rural termina o facultate. Membrii unei organizatii vor sa schimbe situatia si au demarat un program care are deja rezultate: 70% dintre liceenii participanti au fost admisi la facultate anul acesta.

Statisticile oficiale arata ca doar 7,8% din populatia in varsta de 30 – 34 de ani care locuieste in mediul rural are studii superioare. Cu totul altfel stau insa lucrurile in cazul programul „Vreau in clasa a 9-a”, sustinut de World Vision Romania: 70% dintre liceenii din mediul rural parte din program au fost admisi la facultate anul acesta.

Dupa sesiunea de toamna a Bacalaureatului, rata de promovare a liceeniilor din program a crescut la 94.61 %, iar aproape doua treimi dintre acestia au obtinut note peste 8.00, cea mai mare nota fiind de 10 pe linie. In cadrul programului Vreau in clasa a 9-a al Fundatiei World Vision Romania au fost inscrisi in acest an scolar peste 700 elevi de liceu, dintre care 147 au dat examenul de Bacalaureat.

Peste 70% dintre liceenii care au luat examenul de Bacalaureat au fost admisi la o forma de invatamant superior, iar facultatile la care au fost admisi acopera o paleta foarte larga: de la Medicina, la Chimie, Psihologie, Politehnica, Informatica, Geografie, Finante, Inginerie si Management in Agricultura, Litere si Sociologie.

„In 5 octombrie sarbatorim Ziua Mondiala a Educatiei. Intreaga luna octombrie vom pune pe agenda tuturor si mai mult subiecte privind educatia de calitate pentru toti copiii prin evenimente, campanii si propuneri reale pentru probleme vechi. Noi, la World Vision, sarbatorim si actionam in fiecare zi pentru acces la educatie de calitate. Insa nu putem vorbi cu adevarat despre egalitate de sanse, despre acces echitabil la educatie, pana cand nu vom implementa solutii concrete pentru toti copiii de la sat. Programul nostru arata clar ca o investitie de substanta in acesti copii le schimba in mod real viitorul“, a declarat Mihaela Nabar, director executiv World Vision Romania.

Numarul absolventilor din invatamantul universitar din Romania se plaseaza mult sub media europeana in ceea ce priveste ponderea persoanelor cu studii superioare din totalul populatiei. In 2017 media din Romania era de 26 %, iar in UE era de 40 %.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.