Ministrul Agriculturiio, Adrian Oros, a declarat, sambata, la Sibiu, ca au fost alocati 850 de milioane de lei pentru sprijinirea fermelor afectate de seceta din acest an.
Ministrul Agriculturiio, Adrian Oros, a declarat, sambata, la Sibiu, ca banii pentru despagubiri au fost alocati la rectificarea bugetara.
„Legat de despagubiri, la rectificarea de buget, Ministerul Agriculturii a primit cea mai mare alocare. Peste 3,4 miliarde lei au fost distribuiti catre Ministerul Agriculturii, banii care ne sunt suficienti ca sa facem trei lucruri: sa ne continuam activitatea si toate programele aflate in desfasurare, sa oferim despagubirile pentru seceta, unde am alocat 850 de milioane de lei, sa platim avansul la subventiile din campania 2020 si vrem sa facem acest lucru mai devreme. In mod traditional avansul se platea incepand din 16 octombrie. Noi anul acesta o sa platim aceste avansuri mai devreme”, a declarat Adrian Oros.
Potrivit acestuia, vor fi acordate compensatii si catre sectorul zootehnic, care a fost indirect afectat de seceta, dar si de evolutia pandemiei.
„Pentru sectorul ovine, unde vom utiliza bani europeni, aproximativ 65 de milioane de euro si 35 de milioane lei bani de la bugetul national, pentru sectorul de crestere a porcului, unde am alocat 119 milioane de lei, pentru sectorul de pasare – 109 milioane lei si pentru apicultori – 50 de milioane de lei, aproximativ 25 de lei pe familie de albine”, a spus ministrul.
El a spus ca, din cele 33 de miliarde pe care Romania le are la dispozitie prin programul national de rezilienta, peste 6 miliarde vor fi dirijate catre Ministerul Agriculturii pe doua mari proiecte.
„Primul se refera o strategie de gestionare a apei: tot ceea ce inseamna sistem national de irigatii, de desecare – drenaj, de combatere a eroziunii solului, de prevenire a desertificarii, dar si de sistem antigrindina si cresterea precipitatiilor, astfel incat, in scurt timp, agricultura romaneasca sa nu mai fie una meteo – dependenta si sa avem posibilitatea ca in anii in care precipitatiile nu sunt corespunzatoare totusi sa avem productii bune, iar fermierii si agricultura economia romaneasca in general sa nu fie afectata. Celalalt proiect care va fi finantat tot din acest program de crestere a rezilientei consta in crearea unei retele nationale de colectare, depozitare si distributie a produselor romanesti”, a mai spus Adrian Oros.