Un numar de sase tineri, cu varste cuprinse intre 20 si 24 de ani, au fost retinuti pentru trafic de droguri. Ei au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa vanda ecstasy, cannabis si cocaina, informeaza Politia Romana.
Politistii Antidrog din Constanta au facut, in cursul zilei de miercuri, o actiune pe linia combaterii infractiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc in Constanta.
In jurul orei 21.00, politistii au surprins in flagrant doi barbati, de 23, respectiv 24 de ani, in timp ce ar fi incercat sa vanda 20 de comprimate de ecstasy si un gram de cannabis.
Din cercetari a reiesit ca cei doi ar fi cumparat comprimatele ecstasy de la un alt barbat, de 20 de ani, caruia urmau sa ii achite contravaloarea acestora, dupa ce le-ar fi vandut.
Publicitate
In jurul orei 22.30, politistii din cadrul B.C.C.O. Constanta l-au prins in flagrant pe cel de 20 de ani, in timp ce ar fi primit contravaloarea comprimatelor ecstasy de la barbatul de 24 de ani.
Ulterior, in jurul orei 00.40, politistii au surprins in flagrant delict alti doi barbati, de 20, respectiv 21 de ani, in timp ce ar fi incercat sa vanda 50 de grame de cannabis, 17 grame de MDMA si 2,5 grame de cocaina, iar, in jurul orei 01.00, a fost depistat in flagrant delict un altul, de 21 de ani, avand asupra sa 186,7 grame de cannabis.
In cursul acestei dimineti, politistii de combatere a criminalitatii organizate au pus in aplicare trei mandate de perchezitie domiciliara, la una dintre locatii fiind descoperite 13 doze de cannabis.
In urma probatoriului administrat in cauza, procurorul de caz a dispus retinerea, pentru 24 de ore, a celor sase tineri, pentru trafic de droguri de risc si mare risc, urmand ca, in cursul zilei de joi, sa fie prezentati instantei de judecata, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.