Catalin Predoiu, Ministrul Justitiei l-a demis pe directorul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin. Motivul a fost eliberarea criminalului in serie care a incendiat o tanara de 17 ani, dupa eliberare.
In Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin a fost incarcerat Ion Turnagiu, barbatul care a incendiat o fata de 17 ani. Ministrul Justitiei a dispus mai multe controale.
Potrivit unui comunicat al Ministrului Justitiei, Catalin Predoiu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa sesizeze Inspectia Judiciara „in vederea efectuarii de verificari cu privire la modul de respectare a dispozitiilor legale care reglementeaza liberarea conditionata in dosarul 3349/225/2019 al Tribunalului Mehedinti privind cererea de liberare conditionata a detinutului Ion Turnagiu”.
„Ministrul Justitiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, astazi, 16 iunie 2020, sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a efectua un control tematic privind modul de respectare a acelorasi dispozitii legale, la nivel national, avand in vedere ca aceasta problema a devenit recurenta si s-a manifestat din plin si in cazul legii privind recursul compensatoriu, cu consecinte grave asupra sigurantei cetateanului”, se precizeaza in comunicat.
Barbatul de 45 de ani, cel care a incendiat tanara de 17 ani din Mehedinti, a fost eliberat conditionat in anul 2019. Ion Turnagiu a fost condamnat in 1993 pentru cinci crime, printre victime fiind si o femeie insarcinata, potrivit Mediafax.
Catalin Predoiu l-a demis pe directorul penitenciarului
In motivarea eliberarii, judecatorii mentioneaza ca barbatul a fost sanctionat disciplinar de sapte ori, a fost recompensat de 24 de ori si a participat la programe si la activitati de reintegrare sociala. Fiind incarcerat incepand cu 1993, barbatul a inceput sa se preocupe de comportamentul lui abia incepand cu anul 2014, astfel se pot confirma cele spuse de Dumitrascu.
„S-a apreciat ca recompensele acordate pana in acest moment nu fac dovada unei adevarate indreptari a condamnatului, ci reprezinta un simulacru pentru obtinerea mai grabnica a eliberarii conditionate”, mentiona prima instanta, care i-a refuzat eliberarea.
Turnagiu a facut apel si astfel si-a castigat libertate „prin participarea activa la programele desfasurate in vederea pregatirii graduale pentru liberare si-a format si consolidat o atitudine corecta fata de valorile sociale, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, functiile de exemplaritate si eliminare temporara ale pedepsei fiind indeplinite in cazul sau”.
Cum s-au petrecut faptele:
„In fapt, s-a retinut ca, in data de 12.06.2020, in jurul orei 23,00, inculpatul T.I. (…) s-a deplasat la locuinta victimei S.M.L.A., din aceeasi localitate si a patruns in camera unde se afla sus-numita, a stropit-o cu o substanta inflamabila si apoi i-a dat foc. Din concluziile preliminarii rezulta ca victima, S.M.L.A., prezinta leziuni de violenta, produse prin flacara, care necesita 45-50 de zile de ingrijiri medicale, leziuni ce i-au pus in primejdie viata”, se arata intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti.
Potrivit informatiilor aparute, victima depusese anterior o plangere impotriva barbatului pentru viol.
Publicitate