Cinci angajati si administratorul unei brutarii din Alba Iulia sunt infectati cu noul coronavirus, potrivit anchetei epidemiologice facute de DSP Alba, astfel ca brutaria si toate punctele de lucru au fost inchise. Joi sunt testati 100 de angajati.
DSP Alba sustine ca a aflat marti despre posibila contaminare cu noul COVID-19 a administratorului unei societati de panificatie din Alba Iulia, acesta fiind internat in judetul Cluj.
Reprezentantii DSP s-au autosesizat si au inceput o ancheta epidemiologica, iar miercuri au depistat 5 angajati contaminati, acestia muncind in birouri.
Activitatea brutariei a fost imediat suspendata, iar inspectorii DSP Alba au mers la toate punctele de lucru ale societatii.
Publicitate
„Precizam ca in lipsa unor documente oficiale sau a unor buletine de analiza, conform legii in vigoare nu se putea lua masura suspendarii activitatii societatii sau izolarii personalului. S-a luat decizia de suspendare a intregii activitati a societatii, la toate punctele de lucru, intrucat nu se cunosteau date exacte cu privire la contactul angajatilor depistati pozitiv cu ceilalti angajati de la celelalte puncte de lucru si DSP Alba a preferat sa aplice principiul prudentei pana la definitivarea anchetei epidemiologice si testarea intregului personal, arata DSP Alba.
Potrivit acesteia, transmiterea virusului nu se face prin produse alimentare, dar nespalarea mainilor poate favoriza transmiterea virusului.
DSP Alba a decis testarea tuturor angajatilor societatii implicati in productie, desfacere si personal administrativ, in total fiind vorba de peste 100 de persoane.
Pana la obtinerea rezultatelor de laborator, brutaria este inchisa, iar in timpul suspendarii, in toate punctele de lucru se face dezinfectie si igienizare.
Publicitate