Ordonanta Militara 10: Unii varstnici pot iesi din casa indiferent de ora

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat, luni, ca prin continutul Ordonantei Militare nr. 10, sunt categorii de persoane varstnice care pot iesi din locuinte indiferent de ora.

Ministrul Marcel Vela a anuntat ca o categorie de persoane de peste 65 de ani vor putea iesi din casa indiferent de ora.

„In curand ne vom apropia de normalitate. Stiu ca a fost greu, ca ne este greu, dar cu totii avem acelasi obiectiv: sa intarim protectia in fata acestui inamic. O veste buna pentru persoanele care au implinit varsta de 65 de ani este ca circulatia este permisa in afara locuintei si a gospodariei. Astfel, indiferent de intervalul orar, pot circula in afara locuintei persoanele peste 65 de ani, in urmatoarele conditii: deplasare in interes profesional; in situatia in care au nevoie de asistenta medicala care nu poate fi rezolvata de la distanta, pentru activitati agricole”, a spus Marcel Vela.

In aceeasi Ordonanta Militara se prevede un nou program orar pentru alte categorii de persoane de peste 65 de ani.

„De la 7 la 11 si de la 19.00 la 21.00 sunt permise deplasarile pentru asigurarea de bunuri, pentru motive justificate – cum ar fi asistenta unui minor sau a unei alte persoane in varsta, pentru verificarea motivelor deplasarilor se aplica dispozitiile Ordonantei Militare nr. 3 si a prevederilor din aceasta ordonanta cu privire la prevenirea raspandirii virusului”, a mai spus Vela.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.