Veste buna! Nicolae Ciuca a facut anuntul.

Premierul desemnat Nicolae Ciuca a declarat ca negocierile au ajuns „intr-un moment mult asteptat de toti romanii”.  De asemenea, premierul sustine ca stabilitatea si dezvoltarea Romaniei va putea fi garantata prin toate masurile si deciziile care vor fi luate pentru „binele cetatenilor”.

Modernizarea Romaniei, obiectivul principal lui Nicolae Ciuca. 7% din PIB va fi alocat investitiilor

„Ne aflam, astazi, intr-un moment mult asteptat de toti romanii, unul in care putem, in sfarsit, sa oferim predictibilitate si sa garantam stabilitatea si dezvoltarea Romaniei prin toate masurile si deciziile pe care le vom lua pentru binele cetatenilor.

Imi doresc sa fie prima zi a unei noi abordari in ceea ce priveste guvernarea tarii. Eu, alaturi de toti ministrii din acest Guvern, ne angajam sa facem tot ce depinde de noi pentru ca situatia economica, sociala si sanitara a Romaniei sa se imbunatateasca.

Am vazut ca au fost persoane care s-au aratat surprinse de alaturarea partidelor care compun azi coalitia de guvernare. Consider ca au fost mai preocupate sa caute motivele care ne despart, decat motivele care ne apropie. Noi, cei care suntem azi in fata dumneavoastra pentru a va cere votul de incredere, am trecut peste acele lucruri care ne separa si am gasit lucrurile care ne unesc. Am inteles ca mai presus de orice orgoliu si de orice adversitate politica se afla interesul romanilor.

Publicitate

Pandemia ne-a invatat un lucru, acela e ca timpul este pretios. Suntem determinati sa ducem acest program la indeplinire si sa punem capat situatiei tensionate pe care tara noastra o parcurge. In vreme ce zi de zi asistam la discursuri acide, noi am inteles sa venim in fata dumneavoastra cu un program de guvernare sustenabil, care sa ofere Romaniei garantia ca lucrurile vor intra in normal si ca vom avea stabilitate in perioada urmatoare.

Am venit astazi in Parlament pentru a va cere votul de incredere. Prin programul de guvernare propus, aratam ca punem pe primul loc interesele romanilor si ne angajam sa garantam reusita pe mai multe directii de actiune”, a declarat Nicolae Ciuca.

„Prima se refera la investitii, cele fara de care Romania nu se poate redresa si nu poate atinge obiectivele pe care ni le dorim cu totii. Scopul nostru comun consta in modernizarea Romaniei si tocmai de aceea vom aloca 7% din PIB investitiilor, bani care vor merge preponderent catre proiectele din infrastructura, dar si catre unitatile administrative, pentru a reusi sa reducem decalajul dintre localitati, precum si decalajul dintre urban si rural. Unul dintre programele de investitii dedicate localitatilor din Romania, esential pentru dezvoltarea tarii este Programul „Anghel Saligny”.

Nu putem vorbi despre un stat dezvoltat si modern daca in continuare vom avea localitati fara drumuri, apa, canal sau gaze.

Cea de-a doua directie de actiune a Guvernului este legata de conectarea prin infrastructura a regiunilor istorice, prin continuarea investitiilor in constructia de autostrazi, cai ferate si mijloace de transport intermodal pana in 2024, precum si de echilibrarea geografica a infrastructurii, intarirea pozitiei economice si strategice a portului Constanta. Acestea sunt doar o parte din tintele principale ce se regasesc in programul de guvernare.

A treia directie pe care o avem in vedere se refera dezvoltarea echilibrata si coeziva a Romaniei. Nicio regiune nu trebuie sa ramana in urma din punct de vedere al dezvoltarii infrastructurii de transport. Acesta e un angajament pe care ni-l asumam in fata dumneavoastra si a romanilor si reprezinta prioritatea Programului de Guvernare 2021 – 2024. Aceasta directie reprezinta un amplificator atat pentru cresterea nivelului de trai si a veniturilor oamenilor, cat si pentru stimularea investitiilor.

Urmatoarea directie are in centrul sau Planul National de Redresare si Rezilienta. PNRR reprezinta axul principal in indeplinirea obiectivelor noastre. Folosirea acestor bani europeni este strans legata de respectarea unui calendar bine stabilit si de realizarea reformelor asumate in vederea imbunatatirii capacitatii institutionale, guvernantei corporative, digitalizarii transporturilor si cresterii sigurantei in domeniu, precum si atingerii tintelor europene de decarbonizare a transportului si de protectie a mediului cu atentie sporita asupra schimbarilor climatice.

Citeste si articolul :   Alexandru Rafila: "Trebuie sa ne asumam politic inchiderea totala"

Procesul de modernizare a Romaniei necesita, de asemenea, masuri concrete si urgente pentru digitalizarea serviciilor publice, in incercarea de a le aduce mai aproape de cetateni si de a creste gradul de folosire a noilor tehnologii in tara noastra. Digitalizarea este un instrument important in fundamentarea deciziilor pe baza unor date corecte si in redactarea unor politici publice bazate pe ipoteze testate. Consumatorul se afla astazi preponderent in mediul virtual, digitalizarea transformand sectoarele economice, in timp ce platformele online vor continua sa creeze noi piete si modele de afaceri. Aceasta perioada de criza a dovedit cat de importanta este tehnologia si cum a ajutat ea la supravietuirea, redresarea si rezilienta diferitelor industrii afectate de pandemie.

In ceea ce priveste sanatatea, vom dezvolta un program echitabil privind accesul neingradit si neintrerupt la serviciile medicale. Vom asigura rezilienta sistemului de sanatate si vom accelera si incuraja vaccinarea anti-COVID 19, pentru a reduce presiunea de pe spitalele publice. Rezilienta sistemului de sanatate este un obiectiv prioritar al Guvernului, pentru care se vor face investitii in 46 de spitale si sectii prin intermediul Planului National de Redresare si Rezilienta.

Cetateanul este si va fi in mijlocul actului de guvernare, fiind beneficiarul acestuia. Siguranta cetateanului este prioritara si, asa cum am mai precizat, nu ne putem permite luxul animozitatilor politice care pot cauza noi crize, mai ales atunci cand o criza vine cu costul vietii cetatenilor Romaniei, al nivelului lor de trai si al bunastarii lor. Vom implementa masuri pentru protejarea persoanelor aflate in nevoie, prin forme de sprijin decente, inclusiv a persoanelor cu dizabilitati, prin majorarea pensiilor, pentru garantarea unei echitati in acest sens, pentru asigurarea unui trai decent persoanelor varstnice si pentru corectarea puterii de cumparare.

O atentie sporita trebuie acordata institutiei familiei si sprijinirii acesteia. Ma gandesc in primul rand la familiile cu copii mici, care se confrunta cu mari presiuni financiare. Vrem sa incurajam cresterea demografica si sa oferim o sansa reala tuturor romanilor aflati la inceput de drum.

Obiectivul nostru este ca prin masurile pe care le vom implementa sa asiguram dezvoltarea si prosperitatea tarii noastre. Avem milioane de cetateni romani in afara tarii, oameni fata de care avem datoria sa le acordam atentie si sprijin. Fata de romanii din diaspora, ne angajam sa mentinem un dialog deschis si transparent, sa ne ingrijim de respectarea drepturilor acestora si sa implementam programe de investitii cu implicarea tuturor.

Doamnelor si domnilor, vom cauta in continuare cele mai bune solutii pentru criza generata de preturile exagerate la energie. Am dovedit pana acum ca, desi cu puteri limitate, am reusit sa gasim, in ultimele saptamani, solutii la criza preturilor din energie. A fost o colaborare Parlament – Guvern care a pus pe primul loc interesele romanilor. Imi doresc ca aceeasi colaborare eficienta intre cele doua institutii ale statului sa aiba loc si in continuare.

Stiu ca pentru multi romani exista temerea legata de cum vor trece iarna, cum vor putea sa-si plateasca facturile. Primii pasi i-am facut deja, prin adoptarea legii consumatorului vulnerabil, prin compensarea facturilor si plafonarea preturilor. Alaturi de colegii din Guvern, vom cauta in continuare cele mai bune solutii pentru romani, pentru ca obiectivul nostru este sa trecem iarna bine cu totii”.

„Doamnelor si domnilor parlamentari, un stat puternic este un stat care sprijina mediul de afaceri si este un partener corect, predictibil si prietenos al acestuia. Vom pastra cota unica de impozitare si suntem impotriva cresterii taxelor si impozitelor.

Rolul nostru este acela de a incuraja dezvoltarea antreprenoriatului, iar acest obiectiv nu poate fi indeplinit prin cresterea presiunii asupra operatorilor economici deja afectati major de impactul negativ al pandemiei asupra afacerilor lor. Un mediu de afaceri prosper este unul care asigura locuri de munca.

Vom incuraja prin masuri concrete capitalul autohton si vom lucra pentru crearea unei identitati de brand pentru Romania, care va contribui la creionarea unei imagini pozitive a tarii noastre in raport cu potentialii parteneri. Turismul trebuie sa joace un rol activ in crearea imaginii Romaniei, ca parte integranta a procesului de crestere a atractivitatii tarii noastre, prin punerea mai eficienta in valoare a patrimoniului natural, cultural si uman prin accentuarea valorilor, talentelor, traditiilor si obiceiurilor romanesti.

Citeste si articolul :   Unda verde, s-a aprobat. Carantina si izolare, obligatorii in Romania. Se dau amenzi mari

Vom implementa un parteneriat functional, care sa contribuie la asigurarea bunei colaborari intre mediul privat si cel public. Cooperarea este o piatra de temelie pentru dezvoltare, iar cooptarea tuturor partilor interesate intr-un parteneriat onest va asigura implicarea acestora in implementarea unei viziuni si atingerea unor obiective comune, precum sustenabilitatea si competitivitatea mediului economic din Romania.

In scopul indeplinirii tuturor obiectivelor pe care ni le propunem, este necesara reformarea statului prin revizuirea Constitutiei Romaniei, reformarea administratiei publice prin descentralizare si reducerea birocratiei, prin modernizarea marilor sisteme publice, in special in ceea ce priveste pensiile si salarizarea, astfel incat sa asiguram servicii publice de calitate si la preturi rezonabile.

Astfel, ne propunem o guvernare participativa si, alaturi de institutiile cele mai importante ale statului, Presedintia Romaniei, Parlament, ne vom angaja intr-un parteneriat onest, transparent si de lunga durata cu societatea civila, cu Biserica, patronatele, sindicatele si cu alte structuri asociative. Ne vom ingriji sa finalizam procesul de retrocedare a proprietatii private.

Stimati colegi parlamentari, un domeniu cheie ce reprezinta o prioritate pentru Guvern si pentru mine personal, este cel al educatiei. Invatamantul a avut de suferit extrem de mult in ultimul an. De aceea, vom lua toate masurile care se impun pentru ca elevii sa nu mai aiba de suferit din cauza pandemiei.

In programul de guvernare, punctul de plecare pentru constructia in educatie pentru perioada 2021 – 2024 este operationalizarea si implementarea Proiectului „Romania Educata”, acest deziderat fiind inclus in Strategia Nationala de Aparare a Tarii, adoptata de Parlamentul Romaniei, si asumat de Guvernul Romaniei.

In fata problemelor generate de pandemie, Guvernul Romaniei va pune un accent deosebit pe pregatirea sistemului de invatamant pe urmatoarele cinci paliere: conectivitate generalizata, echipamente electronice adecvate nivelului de invatamant pentru toti beneficiarii sistemului de educatie, continut digital pentru toate disciplinele si toate nivelurile, formare a tuturor cadrelor didactice pentru pedagogie digitala si platforme de evaluare dedicate si securizate. Este, insa, deosebit de important sa asiguram accesul la educatie pe tot teritoriul Romaniei si sa sprijinim mediile acut defavorizate.

Pentru prosperitatea Statului Roman, deosebit de importante sunt integrarea sociala a tinerilor si sprijinirea acestora prin accesul la studii, astfel incat sa isi asigure pregatirea necesara pentru un loc de munca.

O contributie importanta in scaderea somajului in randul populatiei tinere o poate avea sistemul de invatamant dual. Experienta profesionala este foarte apreciata de companii, iar lipsa unei astfel de experiente este un obstacol major pentru cei care cauta sa se angajeze pentru prima oara. Majoritatea tinerilor se confrunta cu dificultati in gasirea primului loc de munca, iar practica din sistemul de invatamant dual se poate dovedi atractiva pentru angajatori.

Cand ne referim la tineri, nu trebuie sa uitam importanta culturii. Cultura este un factor integrator al tradiţiilor, al patrimoniului, al diversităţii, al creaţiilor artistice şi al noilor platforme de comunicare și trebuie tratată corespunzător pentru a se crea si consolida instituții pe măsura beneficiilor pe care doar acest liant al societăţii le poate oferi. Pentru protejarea și transmiterea ei către generațiile viitoare, patrimoniul cultural trebuie privit prin prisma specificului fiecărui tip de patrimoniu. Trebuie abordat simultan și complementar din punctul de vedere al celor două mari specificități ale sale: patrimoniul material și patrimoniul imaterial.

Totodata, daca vorbim despre tineri, despre educatia acestora, este bine sa discutam si despre zona de sport. Pana la urma, sportul are un rol esential in formarea unui stil de viata sanatos. Sportivii de performanta sunt adevarati ambasadori ai tarii noastre peste hotare. Ne mandrim cu ei peste tot in lume. Din pacate, mult prea putina atentie s-a acordat infrastructurii sportive si cresterii tinerilor sportivi talentati.

Citeste si articolul :   Klaus Iohannis, a anuntat oficial ca se va vaccina anti-COVID-19 peste cateva zile.

De aceea, un obiectiv al Guvernului va fi asigurarea infrastructurii sportive, elaborarea de reglementari care sa faciliteze voluntariatul cetatenilor, respectiv finantarea echilibrata si transparenta a activitatii sportive, concomitent cu crearea de legaturi cu mediul privat, care vor duce la o dezvoltare accelerata si sustenabila atat a sportului amator, cat si a celui profesionist. Este necesara o schimbare a modelului de implicare a autoritatilor publice in sport, care sa conduca la reorganizarea acestui domeniu si finantarea transparenta si predictibila de la bugetele publice”, sustine premierul desemnat.

Respectarea statului de drept si independenta justitiei

„Doamnelor si domnilor, in virtutea aceleiasi bune colaborari intre institutiile statului, este necesar sa asiguram respectarea statului de drept si independenta justitiei, avand in vedere mai ales prioritatile care decurg din obligatiile Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene. Justitia reprezinta acea putere a statului chemata sa realizeze un serviciu public eficient, accesibil, impartial si independent. Un sistem de justitie modern, eficient, accesibil si de calitate, adaptat nevoilor cetatenilor si mediului privat, reprezinta o importanta premisa pentru dezvoltarea si stabilitatea economica si sociala a tarii.

In aceeasi ordine de idei, ne propunem ca politica externa a Romaniei sa fie una coerenta, predictibila si bazata pe trei piloni fundamentali: consolidarea rolului Romaniei in cadrul Uniunii Europene, intarirea profilului in NATO si consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.

Pe dimensiunea de ordine si siguranta publica, Guvernul are drept obiectiv principal intarirea capacitatii de a actiona in interesul cetatenilor si comunitatilor, astfel incat sa devina un furnizor de incredere in institutiile statului.

In plan intern, este important ca eforturile sa se concentreze pe cresterea gradului de siguranta si protectie a cetateanului, pe continuarea reformelor institutionale si pe rezolvarea unor probleme structurale care au vulnerabilizat sistemul si l-au expus unor riscuri semnificative. Totodata, transformarea digitala a serviciilor publice oferite cetatenilor de catre structurile MAI reprezinta un element cheie de modernizare si transformare institutionala.

In plan international, aderarea Romaniei la Spatiul Schengen reprezinta un obiectiv strategic cu implicatii puternice asupra intregii arhitecturi de securitate a UE.

De asemenea, in cadrul NATO, se va urmari consolidarea profilului de pilon de securitate regional. Rezultatul urmarit vizeaza cresterea credibilitatii strategice a Romaniei, avand ca fundament predictibilitatea, continuitatea si angajamentul pe linia obiectivelor asumate la nivel aliat privind: asigurarea parametrilor stabiliti la nivel aliat pentru finantarea apararii, dezvoltarea capacitatii de aparare nationala si a nivelului de reactie, participarea la initiative si proiecte aliate vizand dezvoltarea de capabilitati aliate comune; participarea la misiuni si operatii NATO.

In acelasi timp, in plan extern, tara noastra va continua sa sustina activ eforturile de integrare in Uniunea Europeana a Republicii Moldova si programul de reforme pro-democratice, in baza Parteneriatului Strategic pentru Integrare Europeana a Republicii Moldova. Sprijinul nostru este fundamentat pe comunitatea de limba, istorie si cultura, precum si viziunea spatiului comun din perspectiva integrarii europene.

Doamnelor si domnilor parlamentari, de astazi, punem cu totii umarul si construim o Romanie mai puternica si prospera, aducandu-i pe romani impreuna in jurul unui obiectiv comun: combaterea si atenuarea efectelor crizei actuale, dar mai ales sustinerea dezvoltarii si evolutiei Romaniei.

Sarcina Guvernului este sa mobilizeze acel spirit extraordinar al romanilor, sa ofere oportunitatile necesare dezvoltarii unei natiuni puternice si sa puna in valoare intregul potential al poporului nostru. Pentru toate acestea, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra si al tuturor romanilor!”, a incheiat Nicolae Ciuca.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.