Medicul Gabriel Diaconu a postat un mesaj in care vorbeste despre situatia copiilor in timpul acestei pandemii.
“Bezna. Bezna copiilor nostri.
Sunt pregatit, ca medic, sa inteleg decizia de-a tine copiii acasa pentru urmatoarele saptamani. Ca parinte, recunosc, am obosit. Ai mei sunt de varsta scolara si prescolara. Ultimii doi ani au insemnat, cel putin pentru cei mici, intrat si iesit la intamplare din comunitate.
Acest du-te vino, in vremea cand, in cele din urma, au putut merge mai mult la gradinita, a insemnat ”recuperarea” tuturor virozelor ne-facute intre timp. Fara antrenament imun raspandit pe un an calendaristic, au facut ”schimb de timbre”, ecologic, in ferestrele condensate de coabitare.
Publicitate
Ma bantuie o imagine de anul trecut. Eram la parc cu ei, si fi-miu – la o varsta la care de obicei copiii se agrega mai putin in jocuri sociale – brusc a inceput sa alerge dupa alti copii. Un hau mi s-a cascat, in mine. Viata asta frageda, la inceput de drum, e in cautare de companie. Ce-am ajuns sa le facem copiilor nostri – m-am intrebat.
Dar sarabanda durerii a continuat. Continua.
La inceputul anului scolar cel mare mi-a marturisit ca nu mai suporta sa faca scoala in regim ”online”. Din asta a inceput si el sa se agite, i-au dat lacrimile, a inceput sa tipe la mine ca el intelege de la noi ca facem ce facem ca sa nu mai moara oameni, dar si lui i-a fost greu.
Copiii mei au trecut prin durere. Prin pierdere. Ca si noi. Ne-am resemnat realitatii asteia besmetice pentru o perioada ne-determinata de timp.
Fix cand incepea „noul val” de infectari, din senin, fi-mea cea mica (3 ani, da?) a inceput sa ceara, insistent, sa-i adaptam mascutele de copii sa si le puna, prin casa. Defila uitandu-se in oglinda. Furie. Am simtit furie in mine. Ca om as fi iesit cu parul si-as fi lovit in primul in care apucam, prins narod la colt de strada, care inca n-a inteles ce ne face idiotenia lui.
Exista oameni pe lumea asta care nu se gandesc la nimeni si la nimic. Exista, stiu asta, oameni carora nu le pasa de parinti. Exista, mai mult, oameni care n-au, sau nu le pasa, de copii. Sufera pamantul tot felul de specii, deci ii sufera si pe nemernici.
Dar, uite,
Amandoi lucram. Noi inca avem cateva optiuni, niciuna confortabila, niciuna perfecta, prin care ne putem ”tine” copiii acasa incat sa-i stim in siguranta in timp ce suntem la serviciu. Nu, nu mai e de mult o varianta sanatoasa. Au tesut carari prin parchet, pentru ca nu e sanatos sa pui prunci in conditii de semi-detentie.
Nu e sanatos sa-i tot smucesti din echilibrul lor social, sa-i transformi in ”stapani ai mustelor” intr-o perioada formativa a vietii lor.
Nu e normal sa iei decizii cu asemenea ramificatii, urmari, fie si motivat de cifrele dezastrului sanitar de afara.
Aseara, dupa maratonul de vaccinare, fix cand ieseam spre parcare ma acosteaza un cetatean care filma/ intr-un live oarecare pe nusce retea/ sa ma intrebe de diverse. La care i-am raspuns (sper) politicos. Dar tot insista pe un termen pe care, obosit cum eram, totusi l-am recunoscut din propaganda anti-vaccinala: ”obligativitate indirecta”.
Omul spunea, domnule doctor nu vi se pare ca treaba asta cu certificatul verde e un fel de ”obligativitate indirecta”, adica un fel de-a constrange oamenii sa se vaccineze?
Dar, ma gandesc in dimineata asta in timp ce copiii inca-mi dorm, si nu stiu dincolo de astazi daca voi avea gradinita la care sa-i duc, propaganda anti-vaccinala nu e tot un fel de obligativitate indirecta?
Nu ma obliga pe mine, pe voi, sa ne fracturam vietile, sa ne sacrificam sanatatea mintala a noastra si a copiilor, sa suferim suplimentar si ne-necesar doar pentru ca o mana de dementi hranesc focul conspiratiei vaccinului?
Ma gandesc la sutele de copii internati in spital cu COVID. Inclusiv la cei cateva zeci in terapie intensiva. Lor, lor ce le-ati facut?
Discutand ieri cu colegii mei pe tema optiunii de-a vaccina obligatoriu anti-COVID, sau nu, mi-am exprimat clar opinia: e timpul sa o facem.
Daca Romania ar fi un pacient psihiatric, Romania indeplineste criteriile legii de-a-si pune viata ei, si a altora, in pericol. De principiu, prin lege, in astfel de situatii medicii instituie tratament pentru pastrarea vietii, dar si a sanatatii mintale, a persoanei.
Voi nu intelegeti rana pe care-o croiti cu sapa in mintea copiilor nostri. Alienare sociala. Izolare de prieteni. De-scolarizare. Boala, pestilenta. Moartea prematura a bunicilor. Am doua motive pentru care perseverez. Unul e tata-meu din mormant. Celalalt e ca am trei copii acasa. Suferinta lui e la final. Dar suferinta lor e la inceput.
Vom indura. Dar nu oricum. Si nu la indemana conspiratiei nevrednicilor. Sunt medic. Iar vorba mea, a noastra, va trebui sa conteze pana la final”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
Publicitate