Adormirea Maicii Domnului sau Santamaria Mare, este praznuita in fiecare an pe 15 august. Aceasta sarbatoare marcheaza trecerea de la vara la toamna si totodata Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Sarbatoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, traditii si superstitii.
in Transilvania, exista obiceiul ca femeile maritate sa duca la biserica, dis de dimineata, fructe din recolta de struguri si de prune, pentru a fi sfintite de catre preoti si impartite apoi credinciosilor. De asemenea, fetele nemaritate culeg flori din gradina, pe care le duc la biserica, asezandu-le la icoane. In modul acesta, se crede ca familiile acestora vor fi protejate de boli si de necazuri.
Tot in aceasta zi de sarbatoare, femeile insarcinate se roaga la Maica Domnului, pentru ca aceasta sa le protejeze pe toata durata sarcinii si sa le ajute sa nasca prunci sanatosi. Traditia nu-i uita nici pe cei care au parasit aceasta lume, astfel ca, in dimineata de 15 august se tamaiaza mormintele.
Din 15 august se deschide si sezonul nuntilor, acesta tinand pana la intrarea in postul Craciunului. Perioada dintre Sfanta Marie Mare (15 august) si Sfanta Marie Mica (8 septembrie) mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Intre Santamarii. Aceasta perioada, spune traditia, este considerata a fi potrivita pentru semanaturile de toamna.
Aceasta sarbatoare se tine mai ales pentru sanatate, pentru casatorie, pentru nastere usoara si pentru vindecari. Oamenii merg la biserica si se roaga la Fecioara Maria: fetele de maritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodariei, iar barbatii pentru recolte bogate.
De Sfanta Maria Mare, fetele nemaritate, care doresc sa isi gaseasca ursitul, trebuie sa poarte in san de-a lungul intregii zilei un fir de naprasnic (feriga in unele zone) si sa se roage la icoana Maicii Domnului, tinand candela aprinsa. Se spune ca naprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care il poarta de Sfanta Maria Mare.
Publicitate