Dan Capatos reactioneaza dupa ce a fost amenintat de Fulgy

Dan Capatos nu mai tace dupa ce Fulgy l-a amenintat pe retelele sociale. Prezentatorul Tv a mentionat ca este necesar sa se ia masuri clare in privinta mezinului Clejanilor. De asemenea, el a cerut parintilor lui Fulgy, dar si autoritatilor, sa trateze cu maxima seriozitate ceea ce se intampla cu tanarul de 23 de ani.

Dan Capatos reactioneaza dupa ce a fost amenintat de Fulgy

Moderatorul emisiunii XNS de la Antena Stars spune ca fiecare clipa in care tanarul este lasat in libertate devine periculoasa pentru cei din jurul lui. Totodata, acesta a atras atentia asupra schimbarilor bruste de stare ale lui Fulgy si a spus ca este foarte imprevizibil.

“E atat de imprevizibil de la o ora la alta, si-mi pare rau ca trebuie sa spun asta, el trebuie supravegheat de la o ora la alta, respectiv in fiecare ora, intr-un fel sau altul. Lasarea in libertate a lui Fulgy, indiferent ce ar insemna asta, ca asta nu inseamna sa-l arestezi, Doamne fereste, dar daca nu se implica cine trebuie sa se implice, incepand de la familie pana la autoritati, devine periculoasa pentru noi toti cei din jur”, a declarat Dan Capatos.

“Ba, are dreptate Capatos, ce vorbeste toata lumea. Sunt Denis pericol public, ala din desenele animate cu m***** vostri 23. Ati innebunit? Va dau afara, va cumpar cladirea, va dau f** si va si o***! Va o***cu sticle de M…, pe ton!”, a spus Fulgy pe retelele sociale.

Dan Capatos, reactie prompta dupa mesajul pe care i l-a transmis Fulgy

“Inca mai ai timp sa te linistesti, pentru ca asa cum probabil ti-ai dat seama nimeni nu a reusit sa o duca la nesfarsit in felul asta. Incearca sa faci ceva, daca poti, daca nu sper sa ai prieteni aproape care sa te ajute. O sa iau ca pe o gluma acest mesaj pe care el il transmite pe retelele de socializare, insa repet, e depasita cu mult linia peste care s-ar putea intampla orice”, a mai spus Dan Capatos.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Cioabla Roxana

Roxana este editor al ziarului online fabricatinromania.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.