Romania, lovita de grindina, vijelii si ploi torentiale. Meteorologii anunta cod portocaliu si cod galben

ANM a emis, vineri, avertizari Cod portocaliu si Cod galben de ploi abundente si instabilitate atmosferica accentuata in 34 de judete si Municipiul Bucuresti, valabile pana aproape de miezul noptii.

O avertizare cod portocaliu este in vigoare pana la ora 23:00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferica accentuata, ploi abundente.

”In Transilvania, Maramures, Dobrogea, local in Moldova, Muntenia si in jumatatea de nord a Crisanei, vor fi averse torentiale, descarcari electrice si pe alocuri vijelii si grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor inregistra cantitati de apa de 35…50 l/mp si izolat peste 60…70 l/mp”, precizeaza ANM, adaugand ca ploi abundente se vor semnala si in restul Munteniei si Moldovei, dar pe arii mai restranse.

Publicitate

In acelasi interval, este valabila si o avertizare cod galben de instabilitate atmosferica temporar accentuata, in nordul Moldovei, jumatatea de vest a Munteniei, sudul Crisanei, sud-vestul Transilvaniei si pe arii restranse la munte.

Conform meteorologilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata ce se va manifesta prin averse ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului si izolat grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi local 25…35 l/mp.

Citeste si articolul :   ULTIMA ORA: VESTE BUNA! Inca trei pacienti s-au vindecat si vor fi externati

Fenomene extreme se vor semnala pe alocuri si in celelalte regiuni.

De asemenea, de vineri seara, de la ora 23:00, pana sambata dimineata la ora 10:00 sunt anuntate ploi insemnate cantitativ si instabilitate atmosferica temporar accentuata in Maramures, nordul Crisanei si al Transilvaniei si local in Moldova.

”Instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuata si se va manifesta prin averse torentiale, descarcari electrice, intensificari ale vantului si izolat grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi 25…30 l/mp si izolat 40…50 l/mp. Vremea se va mentine in general instabila si in urmatoarele zile”,precizeaza ANM.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.