A inceput demolarea spatiilor comerciale de la metrou

Ministerul Transporturilor a transmis ca evacuarea si demolarea spatiilor comerciale amplasate ilegal la metrou, pe domeniul public, a inceput miercuri dimineata la statia Stefan cel Mare.

Actiunea a fost anuntata si de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. Acesta s-a aflat la fata locului, la statia de metrou Stefan cel Mare, miercuri dimineata, si a facut mai multe declaratii, intre care faptul ca si la Piata Iancului mai multe magazine vor fi demolate. Edilul Sectorului 2 a mai precizat ca acele contructii nu aveau avize si fusesera construite ilegal.

Primarul Radu Mihaiu a declarat ca proprietarii vor fi din nou notificati sa vina sa-si ridice bunurile, iar in caz contrar acestea vor fi stranse de reprezentantii primariei si sigilate.

Publicitate

“Marfa din chioscurile care nu fost evacuate va fi preluata cu proces verbal si depozitata, iar proprietarii vor putea sa o recupereze”, a precizat primarul Sectorului 2.

Termenul limita pentru eliberarea spatiilor comerciale amplasate in incinta statiilor de metrou a expirat vineri, 2 aprilie, conform unei notificari transmise de Metrorex firmei care administreaza aceste unitati.

Citeste si articolul :   Intre 3 si 5 miliarde de euro de la UE pentru firmele si angajatii afectati de criza

La finalul lunii martie, reprezentantii Metrorex precizau ca aceasta masura a fost luata deoarece, in urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat ca spatiile comerciale care activeaza in reteaua de metrou pun in pericol siguranta transportului subteran, cu afectarea directa a exigentelor de securitate la incendiu si evacuarea persoanelor in caz de urgenta, noteaza Agerpres.

In replica, reprezentantii Unitatii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat ca toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislatiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.