Medic: “Peste jumatate de milion de romani vor muri de COVID, daca nu intrerupem lantul de transmitere pandemic”

Medicul psihiatru, Gabriel Diaconu, a ajuns la concluzia ca “mai devreme sau mai tarziu, o jumatate de milion de romani vor muri de COVID”.

Reputatul psihiatru a postat pe pagina sa de Facebook o analiza, pe baza cifrele inregistrate de la inceputul pandemiei:

“Cateva lucruri de netagaduit:

De la inceputul lui 2021 si pana acum, peste 300 de mii de romani au fost diagnosticati cu COVID.
Dintre ei, peste 8000 si-au pierdut viata. Fatalitatea de caz, neschimbata de mai bine de 6 luni, este 2.7%.

Publicitate

Cateva repere:

– Dupa aproximativ 6 luni de pandemie, am avut 50 de mii de cazuri, si aproape 2500 de decese (4 august, 2020)
– Dupa inca 6 luni de pandemie, aveam peste 600 de mii de cazuri (de peste 10 ori mai multe), si peste 16.000 (de 7 ori mai multi) pierdusera lupta cu boala (4 ianuarie, 2021), fata de perioada anterioara.

Drept urmare:

– Lasand la o parte conceptul de ”val” sau ”cocoasa”, progresia acestei boli in populatie nu a putut fi, pana la acest moment, oprita. Doar incetinita. Fatalitatea de caz NU a scazut niciodata sub 2.5

– 2.7%, si dupa aproape 1 milion de infectari – independent de procentul celor diagnosticati vs. ne-diagnosticati, si lasand la o parte ”zgomotul” statistic al testarii, putem propune ca aceasta pondere – relativ stabila si in alte tari – reprezinta mortalitatea prin COVID.

– La o mortalitate de 2.5%, daca te uiti la TOATA populatia Romaniei inca ne-acoperita vaccinal, de vreme ce imunitatea obtinuta prin infectia insasi tinde sa scada dupa 6 luni, mai devreme sau mai tarziu peste jumatate de milion de romani vor muri de COVID, daca nu intrerupem lantul de transmitere pandemic

Citeste si articolul :   Program Lidl pentru starea de urgenta. Magazinele si-au modificat programul de functionare incepand cu 30 martie

– Acest procent nu ia in considerare timpul. Masurile de restrictie nu rezolva fatalitatea, doar distanta temporala dintre cazuri, respectiv decese.

– Singurul lucru stiut, acum, care previne fatalitatea este vaccinul, unde cele mai recente studii arata o protectie de aproape 100% cat priveste complicatiile fatale ale infectiei cu SARS-CoV-2.

Admitand ca, in septembrie, vom ajunge la 10 milioane de persoane imunizate, riscul de fatalitate brut, ne-ajustat pentru varsta, va fi totusi de ordinul sutelor de mii din randul celor ne-vaccinati.

Cine sunt aceia unde, cu celeritate, trebuie intervenit vaccinal?

Fara doar si poate ca varstnicii. Fatalitatea de caz la cei de 65 de ani sau mai mult creste exponential.

Apoi persoanele active ocupational, a caror mobilitate sociala predispune la raspandirea patogenului. Toata povestea cu magazinele e simpatica, dar – de departe – studiile arata ca oamenii iau COVID de la locul de munca.

Raspunderea clara este a companiilor si marilor angajatori din Romania. Daca e ca economia sa ramana la suprafata, oamenii trebuie vaccinati. Chestiunea obligativitatii vaccinarii merge dincolo de prevederile conventiei de la Oviedo, sau vocea strazii.

Cand potentialul de mortalitate e de ordinul sutelor de mii de oameni, doar in urma COVID, si independent de alta probleme de sanatate care pot, si vor, duce la deces intr-un an calendaristic, oamenii TREBUIE vaccinati cat de repede posibil.

Daca patronatele nu inteleg asta, daca Biserica nu intelege asta, pana la sfarsitul pandemiei vom numara oriunde intre 200 de mii si 500 de mii de decese documentate. Este cifra avansata si acum un an, ca predictie. Ea nu ia in considerare cateva lucruri, care ar putea sa o faca mai mare:

Citeste si articolul :   Elena Lasconi, decizie dura: „Nu mai merge asa”

1. Potentialul de re-infectie dupa ce imunitatea prin boala este epuizata.

2. Potentialul de aparare vaccinala dincolo de marginea a 12 luni calendaristice, pe masura ce noi tulpini intra in circulatie si care ar putea ”scapa” barierei imunitare activ dobandita.

3. Fenomenul de ”colaps sanitar”, care creste fatalitatea de caz prin imposibilitatea de a mai acorda ajutor medical, nici macar minimal, de la un numar de cazuri incolo.

Acestea sunt adevarurile care trebuie sa ne ghideze. Celelalte discutii sunt irelevante, cel mult reprezinta context adaugat, nicidecum consecinta.

Cei mai importanti dpdv al sanatatii psihologice, cat priveste asigurarea unui viitor acestei tari, sunt copiii care – cu orice pret – trebuie sa-si poata continua studiile. Parintii lor trebuie sprijiniti sa lucreze, respectiv sa-i stie in siguranta cand sunt la serviciu. Renuntarea la pachetul de sprijin pentru gradinite si crese a fost o greseala, din punctul meu de vedere.

Interventiile care modifica mobilitatea oamenilor nu au decat o singura destinatie: modularea fluxului in spital. Ele NU salveaza vieti decat marginal, cata vreme sistemul medical isi face treaba. Mai devreme sau mai tarziu, cu exceptia acelor masuri care reduc draconic mobilitatea la sub 20% din normal, orice interdictie este ineficienta cat priveste evolutia per caz.

Sistemul medical e format din oameni. Oamenii nu sunt masini. Pasi trebuie facuti pentru asigurarea calitatii vietii, si muncii, personalului sanitar. Ei trebuie sprijiniti nu doar financiar, dar si emotional, profesional. Autoritatile trebuie sa inceapa sa inteleaga ca, pentru medici, decesele la care asista nu sunt cifre intr-un tabel.

Citeste si articolul :   O tulpina indiana a coronavirusului a fost confirmata si in Romania

Pentru ambulantieri, pentru asistentii medicali, acumularea de cazuri fatale erodeaza sanatatea mintala, si-i aduce mai aproape de colaps moral. Asa cum, pe front, soldatul are nevoie de izmene curate si ratii de mancare, la fel si medicul are nevoie de liniste, odihna, respect si siguranta muncii. Pana la urma catre ei, de la inceput si pana la sfarsit, se vor lega sperantele atator oameni. Nu de premier, si nu de ministru. De doctor. Nimeni, doar doctorul lupta in transeu, alaturi de pacientul lui.

Drept urmare, oricine ai fi si orice ”tabara” imbratisezi, oricat zgomot faci si indiferent in ce crezi, toate scrise mai sus raman adevaruri. Unii le putem cuprinde cu privirea, altii nu. Dar este cu adevarat un act de umanitate, de compasiune si de civilizatie sa nu-i lasam sa moara pe semenii nostri, indiferent daca impartasesc, ori ba, cunoastere despre stiinta si sanatate”, a scris medicul pe pagina sa de socializare.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.