Doliu in PSD. A incetata din viata unul dintre fondatorii partidului. Mircea Rizoiu, fostul lider al organizatiei de pensionari a formatiunii a decedat.
Potrivit informatiilor, social democratul a fost infectat cu covid-19 si a pierdut lupta. Vestea trista a fost confirmata chiar de nepotul acestuia, Adrian Rizoiu.
„Din pacate, starea de sanatate s-a agravat si la ora 21.00 unchiul meu Rizoiu Mircea a incetat din viata”, a declarat nepotul acestuia, Andrei Rizoiu, pentru stiripesurse.ro.
PSD a mai pierdut un membru la inceputul acestui an. Este vorba despre Ion Florescu, fost parlamentar din partea PSD si fost prefect de Gorj in 2009, care s-a stins din viata pe 20 ianuarie, la varsta de 70 de ani.
Publicitate
Acesta fusese internat la un spital din Brasov si avea si probleme cu inima.Fostul parlamentar urma sa aiba o interventie chirurgicala pe cord.
Anuntul a fost facut chiar de colegii de partid din PSD Gorj care au precizat ca regreta trecerea in nefiinta a lui Ion Florescu.
„Astazi a plecat dintre noi, Ion Florescu. Incepand de azi suntem lipsiti de sfaturile bune, de zambetul sau care ne dadea incredere ca putem birui, pentru dreptate si pentru adevar. Ii voi multumi toata viata pentru tot ceea ce a facut pentru mine si pentru toti care i-au fost alaturi. Ion Florescu a facut ca lumea sa fie mai buna. Dumnezeu sa va odihneasca in pace, domnule Florescu!“, a transmis Adrian Tudor, presedintele Partidului Verde din Gorj si fost vicepresedinte al PSD Targu Jiu.
Publicitate