O femeie din Romania, infectata cu COVID, a nascut 4 copii sanatosi

O femeie in varsta de 37 de ani, care era infectata cu COVID-19, a nascut la Spitalul Clinic de Obstetrica – Ginecologie „Elena Doamna” din Iasi patru baieti perfect sanatosi. Acest caz reprezinta o premiera pentru medicina din Romania.

„Echipa medicala a rezolvat un caz in premiera pentru Romania, cel al unei paciente de 37 de ani, gravida in 34 de saptamani, cu sarcina cvadrupla. Pacienta prezenta infectie cu SARS-CoV-2, cu trombocitopenie, cat si defect septal atrial operat in antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anestezisti si neonatologi au extras prin operatie cezariana 4 copii de sex masculin cu greutati intre 1400 si 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viata extrauterina”, au transmis, miercuri, reprezentantii Spitalului, intr-un comunicat de presa.

Publicitate

Mamica este in stare stabila, iar copiii sunt perfect sanatosi.

„Este un caz foarte rar si ne bucura ca este un caz reusit. Din punct de vedere medical, cazul este unul de literatura de specialitate – sunt foarte putine cazuri de nasteri de cvadrupleti din mame cu SARS-CoV-2. In momentul de fata mama se recupereaza dupa un efort de durata, fiind vorba despre o interventie care a durat mai multe ore. Sunt primii copii ai familiei, iar mama isi pregatise inclusiv numele pentru fiecare. Am putea spune ca este o mama-eroina”, a declarat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternitatii Elena Doamna, potrivit Ziarul de Iasi.

Autor

Autor: Cioabla Roxana

Roxana este editor al ziarului online fabricatinromania.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.