Cine este infirmiera de la Matei Bals care a oprit alimentarea cu oxigen si astfel a evitat o explozie

Tragedia de la Institutul Matei Bals din Capitala a socat o tara intreaga. Dupa Piatra Neamt, iata ca istoria se repeta, in Bucuresti.  Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpa, iar ancheta este in curs de desfasurare.

Medicii legisti au facut in aceasta dimineata necropsiile in cazul a patru dintre victime si urmeaza sa comunice concluziile preliminare, procurorilor care se ocupa de caz. Cea de-a cincea victima, femeia care a murit la scurt timp dupa incendiu nu a fost adusa la INML.

Printre cei chemati la audieri se numara asistente, medici, infirmiere si alte cadre medicale, care se aflau in spital la momentul incendiului.

Una dintre persoanele care au incercat sa salveze pacientii din flacari si fum a fost o infirmiera. Aceasta a oprit alimentarea cu oxigen a sectiei si a stins focul cu o patura, dupa ce a vazut pijamaua unui pacient ca ardea. In felul acesta femeia eroina a salvat viata bolnavilor care erau internati la momentul respectiv.

„Este evident ca nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar ca reactia a fost prompta, a fost un incident regretabil, infirmierele au fost primele care au luat contact cu focul, iar una dintre ele a avut si prezenta de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Daca nu se oprea, aveam si explozie”, a spus avocatul. Acesta a mentionat ca doua infirmiere “au fugit dupa extinctoare de la capatul culoarului, au fost corect instruite”,

Potrivit faxnews.ro, eroina de la Bals lucreza de 20 de ani de ca infirmiera in spital si este foarte apreciata de colegi si intreg corpul medical.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.